Ana Bogdan, ce dramă! A avut minge de meci la French Open, dar a fost eliminată incredibil

0
0
Bogdan

După partida fabuloasă a Soranei Cîrstea, încheiată cu calificarea acesteia în optimile de la Paris, fanii tenisului din România au trecut, din păcate, de la extaz la agonie.

Ana Bogdan a făcut un turneu memorabil la Roland Garros, dar a părăsit competiţia cu un gust foarte amar! Pentru că, vineri seară, ea a ratat o şansă cu care nu se ştie când şi dacă se va mai întâlni.

Calificată, în premieră, în turul III de la French Open, sportiva de 28 de ani a băgat-o în corzi pe Paula Badosa (Spania, 23 de ani, 35 WTA). Vorbim despre o jucătoare aflată pe val, cu 15 victorii în 17 meciuri pe zgură, în acest sezon.

În primul set al duelului cu Ana Bogdan însă, Badosa a fost, pur şi simplu, fără replică! Dovadă şi faptul că, de la 2-2 încolo, n-a mai luat niciun game, pierzând setul cu 2-6.

Actul secund a fost mult mai strâns. Şi dramatic, de-a dreptul! Mai întâi, au fost două break-uri succesive (1-1). Apoi, în al şaptelea game, românca şi-a pierdut serviciul, Badosa s-a dus, mai întâi, la 4-3, iar apoi la 5-3 şi părea că se va impune, fără prea mari probleme. De la acest scor însă, a început revenirea superbă a lui Bogdan, care a luat trei game-uri la rând şi a ajuns la 6-5! La acest scor, Ana a şi irosit o minge de meci, pe serviciul adversarei. Şi şansa de a ajunge în optimi, după o victorie, în minimum de seturi! Pentru că, în loc să fie 6-2, 7-5 pentru Ana Bogdan, a fost 6-2, 6-6. Aşa că a urmat un tiebreak sufocant:

*2-0 pentru Ana Bogdan

*5-2 pentru Paula Badosa

*5-4 pentru Paula Badosa

De aici însă, sportiva din Spania a luat două puncte succesive şi s-a impus în tiebreak cu 7-4.

În decisiv, egalitatea s-a păstrat până la 2-2, cu câte un break. Apoi, românca s-a impus pe serviciul adversarei pentru a se distanţa la 3-2. Imediat, Bogdan şi-a consolidat break-ul pentru 4-2. Badosa n-a dezarmat însă şi a revenit pe tabelă, 4-4, al optulea game fiind unul teribil, în care sportiva din Spania a valorificat a treia minge de break. Apoi, încă un game-maraton, în care Ana a irosit trei mingi de break! În loc să fie 5-4 pentru Ana Bogdan, adversara ei a trecut în frunte, punând presiunea pe ocupanta locului 102 WTA. Care, din păcate, a cedat, deşi a avut două mingi de 5-5!

S-a terminat 2-6, 7-6, 6-4 pentru Badosa, după un meci de două ore şi 53 de minute.

În optimi, Badosa se va duela cu Marketa Vondrousova (Cehia, 21 de ani, 21 WTA).

113.000 de euro va primi Ana Bogdan pentru atingerea turului III, la Paris.   88 e locul pe care îl ocupă acum Ana Bogdan, în ierarhia virtuală.  
Sport


Ultimele știri
Cele mai citite