„Am un plan!“ Declaraţia misterioasă a Elinei Svitolina înainte de confruntarea de la Roland Garros cu Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep o va întâlni în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros pe ucraineanca Elina Svitolina.

Halep şi Svitolina s-au întâlnit ultima dată, pe 21 mai, în finala de la Roma, când jucătoarea din Ucraina a câştigat cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de o accidentare la gleznă a jucătoarei noastre. "La Roma a fost o finală dificilă şi, din păcate, Halep s-a accidentat atunci. Am făcut un meci bun la Roma, am avut un joc pozitiv. Ea este încrezătoare, joacă bine pe zgură, a jucat o finală aici şi ştie cum e să ajungi acolo. Dar am un plan", a spus Svitolina.

Înaintea finalei de la Roma, Simona Halep şi Elina Svitolina s-au mai întâlnit o dată în circuit, în primul tur la Sofia, în 2013, când învingătoare a fost românca, scor 6-1, 6-1. Ele au jucat şi în Cupa Federaţiei.

În februarie 2014, Halep, locul 10 WTA atunci, a învins-o, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Elina Svitolina, numărul 39 WTA, în cel de-al doilea meci al întâlnirii de la Budapesta dintre România şi Ucraina. În urma acelei victorii, România a acces în play-off-ul Grupei Mondiale II a FedCup.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite