Alexandrion Grup sprijină un potenţial proiect FC Petrolul Ploieşti
0
Directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, spune că dacă FC Petrolul Ploieşti va demara un nou proiect bazat pe principii eficiente care să asigure performanţa, compania pe care o reprezintă va fi alături.
“În cazul în care se va demara un nou proiect cu acest club de prestigiu, prin care să atingem obiectivele propuse, noi vom fi alături ca de fiecare dată“, spune Valentin Popescu.
”Dacă alţi parteneri au renunţat să mai fie lângă Petrolul, Alexandrion Grup a decis să rămână alături de noi şi îi mulţumim pentru decizia pe care a luat-o. Prietenul la nevoie se cunoaşte, spune un vechi proverb românesc, care se potriveşte foarte bine acestei situaţii. Alexandrion Grup este un prieten adevărat, a înţeles că în momentele grele o astfel de implicare poate ajuta enorm un club precum Petrolul”, declara un oficial al grupării ploieştene în momentul în care Petrolul trecea prin momente foarte grele.
“De aproape doi ani de zile alături de clubul nostru, Alexandrion Grup România rămâne un partener important al FC Petrolul Ploieşti. Sponsor al „galben-albaştrilor” în ultimele două sezoane, Alexandrion Grup România şi-a reconfirmat sprijinul faţă de cea mai iubită echipă a Ploieştiului şi în această perioadă, dovedindu-se, astfel, un aliat de nădejde, aşa cum sperăm să fie şi în continuare. Alexandrion Grup România şi-a onorat întotdeauna înţelegerile faţă de FC Petrolul Ploieşti, fiind cu toate plăţile la zi, alegând să susţină în mod constant clubul nostru chiar şi în perioade în care alţi parteneri au decis să se retragă”, se menţionează într-o postare a FC Petrolul.