Adrian Anca va juca în Liga a III-a!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Anca (în centru)
Adrian Anca (în centru)

Conducerea clubului Luceafărul Oradea, din liga a III-a, seria a VI-a, a reuşit să-l convingă pe atacantul Adrian Anca (33 de ani) să joace cel puţin până în vară pentru echipa antrenată de Florin Farcaş. El va fi antrenor secund şi jucător, informează ligab.gsp.ro.

„Mă bucur că s-a rezolvat transferul şi că Adi Anca vine cu inima deschisă. Este un jucător important, cu mare experienţă şi ne poate fi de mare folos în primul rând prin evoluţiile lui, dar şi prin faptul că tinerii noştri jucători vor creşte lângă el. Practic el va fi antrenorul secund din teren”, ne-a declarat Florin Farcaş. Anca a făcut azi primul antrenament cu noii colegi, iar miercuri va pleca la Bistriţa pentru a-şi lua actele de la Gloria, ultima echipă la care a evoluat.

„Vreau să dau o mână de ajutor şi ca jucător şi din poziţia de antrenor secund. Sper să-mi fie de folos experienţa acumulată de-a lungul carierei. Am vorbit cu Jean Pădureanu şi mi-a promis că îmi dă actele”, a precizat atacantul orădean. Anca a cunoscut cele mai mari satisfacţii la CFR Cluj, grupare cu care a promovat în prima ligă şi a câştigat campionatul şi Cupa României. În tricoul clujenilor, în Liga a II-a şi Liga I, Anca a jucat în 118 meciuri şi a marcat 47 de goluri.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite