Video Activiștii de mediu au pulverizat vopsea pudră la finala de rugby a Premiership Rugby FOTO VIDEO
0Ei cer ca guvernul să interzică imediat dezvoltarea de noi exploatări ale unor zăcăminte de petrol și gaze.

Activiștii din campania de nesupunere publică Just Stop Oil au pulverizat sâmbătă vopsea pudră portocalie la finala de rugby a Premiership Rugby (Anglia), se precizează într-un mesaj postat pe site-ul mișcării, care cere guvernului să interzică imediat dezvoltarea de noi exploatări ale unor zăcăminte de petrol și gaze.
Doi activiști, Patrick Hart, în vârstă de 37 de ani, din Bristol și Sam Johnson, în vârstă de 40 de ani, din Essex, au pulverizat vopsea pe stadionul Twickenham din Londra, potrivit Just Stop Oil. Ei și-au explicat acțiunile spunând că starea actuală a mediului este cea mai mare criză pe care a experimentat-o vreodată planeta și nu mai este timp de așteptat.
Poliția londoneze a declarat că ambii activiști au fost reținuți sub suspiciunea de încălcare gravă și comportament dezordonat.
Meciul în sine dintre cluburile Saracens și Sale, potrivit Sky News, a fost amânat cu aproximativ cinci minute, după care a continuat pe terenul parțial pătat de vopsea.
În a doua jumătate a anului 2022, membrii mișcării au blocat în mod constant cele mai aglomerate autostrăzi și drumuri în timpul orelor de vârf, au turnat vopsea peste dealeri de mașini, sedii corporative, magazine de mărci de lux și au atacat, de asemenea, opere de artă. Astfel, au turnat supă pe tabloul „Floarea soarelui” al artistului olandez Vincent van Gogh (1853-1890) aflat în Galeria Națională și au încercat să strice o serie de alte pânze.
De la sfârșitul lunii aprilie, participanții Just Stop Oil au început să iasă aproape zilnic pe străzile Londrei, interferând cu traficul. Operațiunile de contracarare a campaniilor organizate de activiști au costat poliția 3,5 milioane de lire sterline (4,3 milioane de dolari) într-o singură lună, potrivit Scotland Yard, iar timpul de birou petrecut pentru instrumentarea acestor acțiuni este echivalent cu 11.000 de ture.
