VIDEO Michael Jackson a murit în urma unui stop cardiac
0Michael Jackson a murit noaptea trecută într-un spital din Los Angeles. "Regele muzicii pop" a suferit un stop cardio-respirator în locuinţa sa. Avea 50 de ani. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele morţii superstarului. VEZI AICI FOTOGALERIE CU FANII LUI MICHAEL DIN ROMÂNIA. VEZI AICI FOTOGALERIE
16 pagini în „Adevărul” de mâine: Moartea şi viaţa unui rege!
Citeşte pe adevarul.es: Madrid: Statuia de ceară a lui Michael Jackson, scoasă în stradă
Citeşte pe adevarul.it: Invazie de grupuri în memoria lui Michael Jackson pe Facebook
Mai mulţi turişti care se aflau într-un autobuz şi treceau prin faţa casei lui Michael Jackson au rămas şocaţi atunci când au văzut trupul starului transportat cu Ambulanţa.
Mai citeşte şi:
adevarul.es Madrid: Statuia de ceară a lui Michael Jackson, scoasă în stradă
Bucureşti: Michael, rămâi în sufletele românilor!
VIDEO Presa internaţională despre moartea lui Michael Jackson
VIDEO Michael Jackson -SCURTĂ BIOGRAFIE
Michael Jackson -CRONOLOGIE
UPDATE 17.48 Potrivit site-ului Skynews, Michael Jackson ar fi încetat din viaţă în urma unei injecţii cu Demerol. Se pare că starul urma un tratament care presupunea o injecţie pe zi cu această substanţă asemănătoare morfinei. Site-ul TMZ. com susţine că vedeta ar fi primit, marţi, o supradoză cu Demerol. Autorităţile din Los Angeles încearcă acum să dea de doctorul lui Michael pentru a-l interoga despre tratamentul pe care acesta i-l prescrisese starului. Până acum medicul este de negăsit.
Marylin Monroe şi Anne Nicole Smith au murit tot în urma unor injecţii cu Demerol.
UPDATE 14.21 Autopsia lui Michael Jackson este programată să aibă loc vineri, deşi este de aşteptat ca rezultatele stabilite să nu fie definitive până la finalizarea testelor toxicologice, care ar putea dura şi câteva săptămâni, relatează AP.
UPDATE 12: 41 Moartea lui Michael Jackson creşte substanţial cererea pentru albume ale regelui muzicii pop, primul reper fiind monopolizarea primelor 15 locuri ale topului de vânzări online pe site-ul amazon.com, relatează Reuters.
Primul loc este ocupat de albumul aniversar lansat la 25 ani după apariţia discului ''Thriller" - cel mai bine vândut disc din istorie, estimat la aproximativ 50 de milioane de copii. Următorul loc în clasamentul vânzărilor online este ocupat de albumul ''Off the Wall", care include primul hit din cariera solo a artistului, "Don't Stop 'Til You Get Enough". Pe locul trei se află discul ''Bad", lansat în 1987, în timp ce ultimul său album, ''Invincible", lansat în 2001 este doar al 10-lea.
Celelalte albume din Top 15 sunt, în majoritate, compilaţii ale hit-urilor sale lansate solo sau cu Jackson 5. Ierarhia este stabilită la doar câteva ore după decesul vedetei.
UPDATE 12: 24 Howard Stringer, managerul Sony Corp Chairman: "Talentul şi magnetismul lui au schimbat peisajul muzical pentru totdeauna".
UPDATE 11: 33 Lisa Marie Presley, fosta lui soţie: "Sunt foarte tristă şi confuză. Am inima frântă pentru copiii lui, care ştiu că au însemnat totul pentru el şi pentru familia sa. Este o pierdere atât de mare, la toate nivelurile".
UPDATE 10: 55 Decesul neaşteptat al lui Michael Jackson, cu câteva săptămâni înainte de o serie de concerte care ar fi trebuit să îl relanseze, era în continuare înconjurat de mister vineri, iar speculaţiile începuseră deja să circule, relatează Reuters.
Vineri dimineaţă erau cunoscute puţine detalii despre circumstanţele morţii artistului, dar acesta ar fi fost inconştient şi nu ar mai fi respirat în momentul în care a ajuns la centrul medical UCLA, iar medicii nu au mai reuşit să îl reanimeze. Corpul său neînsufleţit a fost dus cu elicopterul de la spital la medicul legist, joi noaptea.
UPDATE 10: 30 - Tarak Ben Ammar, prieten şi fost manager al lui Michael Jackson, i-a calificat vineri drept "criminali" şi "şarlatani" pe medicii care au profitat de faptul că starul era ipohondru, dându-i medicamente în cantităţi mari, relatează AFP.
"Este clar că în această poveste criminali sunt medicii care l-au îngrijit de-a lungul întregii cariere, i-au distrus faţa şi i-au dat medicamente pentru a-i calma durerile", a spus Tarak Ben Ammar, producător de film şi om de afaceri tunisian, intervievat de postul de radio francez Europe 1.
Reacţiile celebrităţilor după moartea lui Michael Jackson
Bucureşti: Decesul lui Michael Jackson, regretat şi de români
Bucureşti: O bluză de la concertul din 1992 al lui Michael Jackson, pe okazii.ro, costă 1.000 de euro
Ce ştiaţi şi ce nu ştiaţi despre Michael Jackson
"Nu putea să doarmă, aşa că lua somnifere. Era un ipohondru şi nu se ştia niciodată clar dacă este bolnav, pentru că era înconjurat de medici şarlatani care trăiau de pe urma bolilor lui, care îi facturau mii şi mii de dolari pentru medicamente, vitamine" şi aşa mai departe, a continuat Ben Ammar, care a fost manager al lui Michael pentru un turneu mondial de la sfârşitul anilor '90.
UPDATE 9: 20 Fanii lui Michael s-au adunat în faţa spitalului unde a murit, la casa lui părintească şi în faţa teatrului unde a debutat.
8: 10
Moartea lui i Michael Jackson ar fi putut fi provocată de stresul concertelor de relansare spune unul dintre cei mai buni prieteni ai lui
"Sunt zdrobit, sunt foarte-foarte trist. Mă rog pentru sufletul lui", a declarat pentru BBC, Uri Geller, prieten apropiat al lui Michael Jackson. Israelianul e celebru pentru capacitatea sa de a îndoi linguri în faţa camerelor de filmat fără să le atingă.
"Michael era în formă pentru că se antrena şi repeta pentru spectacolele. Cred că stresul, anticiparea şi pasiunea pe care le simţea, pentru că voia să aibă un come-back reuşit, l-au doborât. (...) Poate stresul l-a omorât, eu aşa cred", a spus Geller.
UPDATE 06: 03 Michael Jackson lua medicamente pentru a fi din nou în formă în vederea programului lung de concerte prevăzute pentru această vară la Londra, a declarat joi un avocat al familiei sale, la câteva ore după deces.
Brian Oxman, avocat al familiei Jackson, a declarat la CNN, referindu-se la decesul cântăreţului, că "nu a fost ceva neaşteptat (...), din cauza medicamentelor pe care le lua".
"Oamenii din anturajul lui i-au permis să aibă acces la medicamente. Dacă vă gândiţi că a fost vorba despre un abuz de medicamente în cazul Anna Nicole Smith, nu e departe de ceea ce am asistat şi în viaţa lui Michael Jackson", a adăugat el, citat de NewsIn.
"Nu ştiu câte medicamente lua, dar am auzit din familie că era o cantitate foarte mare", a spus Oxman referindu-se la Jackson.
La rândul său, un fost purtător de cuvânt al lui Jackson, Michael Levine, a declarat pentru AFP că nu este surprins de moartea fostului său client. "Trebuie să mărturisesc că nu am fost surprins de vestea tragică de azi", declară el într-un e-mail. "Michael a urmat un drum incredibil de dificil şi adesea autodistructiv, de ani de zile. Talentul său era indiscutabil, dar la fel şi disconfortul faţă de regulile acestei lumi. O fiinţă umană nu poate suporta un asemenea nivel de stres", a adăugat el.
UPDATE 05:33 Medicii au încercat timp de peste o oră să-l reanimeze pe Michael Jackson după ce acesta s-a prăbuşit la domiciliul său, a declarat joi Jermaine Jackson, fratele starului şi purtătorul de cuvânt oficial al familiei.
"Medicul său personal, care era cu el, a încercat să-l reanimeze pe fratele meu. La fel au făcut şi paramedicii care l-au transportat la spitalul Ronald Reagan al UCLA", a adăugat Jackson, care a citit un text scris înainte.
"Când a ajuns la spital, în jurul orei 13.14 (23.14, ora României), o echipă de medici, din care făceau parte cardiologi, au încercat să-l reanimeze. Timp de peste o oră. Nu au reuşit", a spus fratele megastarului pop.
"Familia noastră cere presei să ne respecte viaţa privată pe durata acestei perioade dificile", a mai spus Jermaine Jackson. "Dragostea noastră fie cu tine, Michael, pentru totdeauna", a încheiat el, citat de NewsIn.
UPDATE 02: 40
Institutul medico-legal din Los Angeles a confirmat decesul lui Michael Jackson, anunţat anterior de presa americană, informează AFP.
UPDATE 02:34: La centrul medical UCLA, toate intrările către camera de urgenţă au fost blocate de gărzile de securitate şi nici măcar personalului spitalului nu i se permite să intre. Câţiva oameni stau înăuntru, în picioare, în zona de aşteptare, iar unii dintre ei plâng.
O mare mulţime de oameni s-a adunat,de asemenea, în faţa spitalului, potrivit imaginilor transmise de televiziuni.
La domiciliul vedetei din Bel Air, au venit poliţişti pe motocicletă. Strada din faţa casei a fost închisă circulaţiei, dar câţiva oameni se adunaseră deja în faţa casei, potrivit CNN.
MICHAEL JACKSON LIVE IN BUCUREŞTI
Şi la New York, locuitorii şi turiştii din Times Square erau şocaţi de vestea morţii lui Michael Jackson. "Nu ştiu ce să spun. E trist, foarte, foarte trist", a declarat o tânără de 18 ani. "Mama mea era fan. Am ascultat muzica lui", a adăugat ea.
"Sunt şocat. Am crezut că minte cineva când am auzit prima dată. Am fost un fan de când era un băieţel", spune Sue Sheider, o profesoară de 51 de ani din Long Island.
Michael Jackson anunţase un turneu de întoarcere pe scena pe care o părăsise de câţiva ani, turneu ce trebuia să înceapă luna viitoare, la Londra, urmând să continue până în martie 2010. În ultimele două luni, cântăreţul a făcut repetiţii în zona Los Angeles, pregătindu-se pentru seria de concerte.
UPDATE: Medicii au confirmat decesul cântăreţului Michael Jackson.
Cântăreţul a fost victima atac de cord în jurul orei locale 12.00 (22.00, ora României), iar serviciile de urgenţă nu au reuşit să-l reanimeze.
Presa americană anunţase anterior spitalizarea vedetei.
Los Angeles Times, care îl citează pe căpitanul pompierilor din metropola americană, a afirmat că pompierii au răspuns unui apel provenind de la domiciliul lui Michael Jackson în jurul orei locale 12.26. Cântăreţul nu mai respira în momentul în care a ajuns echipajul, potrivit LA Times, care precizează că a fost reanimat, apoi transportat la spitalul UCLA, unde ar fi murit la puţin timp după aceea, după cum susţine TMZ.com.
Tatăl cântăreţului, contactat de site-ul E! Online, nu a oferit nicio informaţie despre starea de sănătate a lui Michael Jackson.
Agentul starului, Tohme E. Tohme, contactat de AFP, nu a putut fi găsit deocamdată, scrie NewsIn.
CNN se limitează la a spune că vedeta a fost spitalizată la UCLA în urma unui stop cardiac şi că nu e clar în ce condiţie se află.























































