Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au petrecut două ore încercând să îi salveze viața
0Apar noi detalii despre ultimele clipe ale celebrului cântăreț Ozzy Osbourne, care a încetat din viață marți, 22 iulie. O ambulanță aeriană a fost chemată marți dimineață la vila de milioane de lire din Buckinghamshire a solistului, în timp ce paramedicii se luptau să-i salveze viața.

Elicopterul Thames Valley Air Ambulance a aterizat pe un câmp din apropierea conacului Welders House, în jurul orei 10:30.
Surse apropiate intervenției spun că paramedicii au stat alături de Ozzy timp de aproximativ două ore, în încercarea de a-i salva viața. Artistul, în vârstă de 76 de ani, avea de mai mult timp probleme grave de sănătate.
Un locuitor din satul Jordans, aflat lângă proprietatea lui Osbourne, a declarat pentru Daily Mail: „Am văzut elicopterul coborând lângă casa lui Ozzy și am știut că ceva grav s-a întâmplat. Mai târziu, când s-a aflat că a murit, ni s-au confirmat cele mai negre temeri.”
Elicopterul a decolat din nou în jurul orei 12:30. Serviciul de ambulanță aeriană Thames Valley a confirmat ulterior intervenția:
„Putem confirma că elicopterul nostru a fost trimis pentru a acorda îngrijiri critice avansate, marți, lângă Chalfont St Giles.”
Conacul lui Ozzy și Sharon Osbourne a fost achiziționat în 1993. Recent, proprietatea fusese renovată complet, fiind adăugată inclusiv o aripă dedicată recuperării medicale, o piscină și un iaz, pentru a-i asigura confort în ultimele luni de viață.
Ozzy Osbourne a murit la doar câteva săptămâni după spectacolul de adio
„Cu mai multă tristețe decât pot exprima simplele cuvinte, trebuie să anunțăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineață. A fost alături de familia sa și înconjurat de iubire”, a transmis familia.
Decesul său vine la mai puțin de trei săptămâni după retragerea sa din activitate. Pe 5 iulie, Osbourne s-a reunit pentru prima dată din 2005 cu colegii săi originali din Black Sabbath, pentru Back to the Beginning: un concert de adio cu unele dintre cele mai mari nume din metal.
Nu a fost anunțată cauza decesului, deși Osbourne s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă.