Tudor Chirilă, secretul celui mai important proiect. Cum împacă dilemele carierelor sale și de ce teatrul este ritm
0În cel mai recent interviu acordat podcastului „Pe Drept Cuvânt”, moderat de avocatul Florentin Țuca, Tudor Chirilă, una dintre cele mai carismatice figuri ale scenei culturale românești, își dezvăluie gândurile legate de cariera sa dublă de actor și muzician.
„Solist al trupelor Vama Veche și, mai apoi, Vama, actor, compozitor și scriitor - autor al volumului «Exerciții de echilibru» -, membru al juriului și antrenor în renumita competiție «Vocea României», Tudor Chirilă este, așa cum s-ar spune astăzi, un veritabil „influențăr” (influencer – n.red.) pentru tinerii din România”, este explicată prezența artistului în cadrul podcastului.
Plecând de la mărturisirea lui Chirilă că actorii îl văd ca pe un cântăreț, iar cântăreții ca pe un actor, moderatorul l-a provocat să își imagineze un dialog între cele două alter-egouri - muzicianul și actorul - fiecare revendicându-și întâietatea.
„Aplauzele după o scenă grea, mai valoroase decât urletele a 10.000 de oameni”
A ieșit un dialog spumos între cele două personaje fictive, în care Tudor Chirilă a dezvăluit secretele conflictului dintre muzică și actorie și ce anume îi încălzește inima. Printre altele, a spus: „Ceea ce construiesc eu este o bijuterie, tu construiești niște banale pietre semiprețioase, și succesul facil dintr-o piesă sau două nu se compară cu ceea ce fac eu atunci când lucrez. Poate nu toate cântecele tale sunt la fel, dar eu consider că aplauzele pe care le primesc după o scenă grea, chiar dacă vin de la 300 de spectatori, sunt mai puternice decât cele 10.000 de urlete într-un context de exaltare, care se datorează mai degrabă factorilor externi interpretării tale”.
„Cel mai complex lucru în muzică a fost când am făcut tot ceva legat de teatru”
Apoi artistul a explicat ce înseamnă muzica și teatrul pentru el și cum se îmbină aceste două forme de artă: „Pentru mine procesul din teatru este extrem de complex. Cel mai complex lucru în muzică a fost când am făcut tot ceva legat de teatru. Când am făcut opera rock – «Am să mă întorc bărbat», acolo pentru că a trebuit să scriem o poveste muzicală, am început deja să operăm cu noțiuni din teatru - scenariu, personaje, descrierea lor, cum să construim un plutonier, cum să-l construim pe Andrei – eroul operei rock, ce înseamnă unul, ce înseamnă altul, cum să scrii în funcție de personalitatea fiecăruia”.
Cea mai importantă realizare a carierei muzicale
Și a dezvăluit care este proiectul muzical de suflet, cel mai important la care a lucrat vreodată: „Consider și acum că «Am să mă întorc bărbat» este cel mai important lucru pe care l-am realizat în muzica românească. A fost o călătorie lungă de doi ani și este un disc pe care mi-aș dori să-l aduc din nou în atenția publicului tânăr. Sunt mulți tineri care ascultă și descoperă albumul și îmi spun «Wow! Cât de tare e!». Chiar și tineri de 25 și 30 de ani mi-au spus - «Voi n-ați făcut ceva mai mișto decât asta». Sunt de acord cu ei, pentru că a fost o operă concept cu o legătură mult mai profundă cu teatrul”.
„Suma experiențelor mele este mai bogată decât suma experiențelor tale!”
Totodată, Tudor Chirilă a recunoscut că teatrul îi oferă satisfacții mult mai mari și a concluzionat și în ce fel s-ar putea încheia discuția dintre cele două alter-ego-uri ale sale: „Fii atent, tu ești același în fiecare concert, mai mult sau mai puțin. Publicul se schimbă: este una să cânți la UNTOLD, alta la Electric Castle și alta într-un club. Dar, în esență, ești același! Ca actor, pot să fiu Malvolio (personaj din comedia lui William Shakespeare Twelfth Night – n.red.), Mercutio (din Romeo și Julieta – n.red.), Tartuffe (din Impostorul de Molière – n.red.), un personaj din Beckett (Samuel Beckett, dramaturg și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1969) sau dintr-o tragedie antică. E altceva! Suma experiențelor mele este mai bogată decât suma experiențelor tale!”.
Și totuși: „Teatrul este muzică”
Pe de altă parte, Chirilă a menționat și că: „Teatrul este muzică! Și teatrul înseamnă ritm! Comedia, care este, practic, nivelul cel mai înalt al măiestriei unui actor, se bazează pe ritm, iar muzica este ritm. Faptul că am reușit să aduc elemente dintr-una într-alta și să împrumut și să combin ca un mic alchimist... Cred că Vama Veche, prima trupă care a făcut istorie, a avut mult din această parte de vodevil și teatralitate. A fost o trupă teatrală și prin aportul colegilor mei - care au speculat partea mea de actor, n-au încercat s-o reprime”.
Generația de actori de astăzi versus „generației de aur”
Tudor Chirilă a menționat că generația actuală de actori este la fel de valoroasă ca «generația de aur»: „Sunt actori excepționali în România, sunt actrițe excepționale. O avem pe Ofelia Popii, Mirela Oprișor, Raluca Aprodu, din zona mai tânără. Avem un teatru social foarte puternic, care nu exista în comunism. Adică avem spectacole angajate social - Geanina Cărbunariu, Catinca Drăgănescu (regizoare - n.red.) care dau un alt tip de partituri actorilor. Avem actori ca Șerban Pavlu, Marius Manole, la noi în teatru sunt actori extraordinari - Liviu Pintileasa - îmi vin în minte niște nume aleatoriu, nu un top - Florin Piersic jr. cu spectacolele lui «one man show», de regie. E un risc să compari să spui că nu mai avem un Dinică, un Iordache, dar să comparăm și contextele! Când aveam un Dinică și un Iordache, nu aveam alternativă la divertisment. Erau doar cinematografia și teatru, cenzurate, ceea ce-i făcea pe actori niște eroi. Florin Piersic a devenit legenda care este - în acel context. Pe atunci nu exista posibilitatea unei selecții culturale ca acum”.
Astăzi în schimb, există o paletă foarte bogată când vine vorba despre divertisment: de la show-uri de televiziune, la festivaluri, muzică, cinema de import, festivaluri naționale și chiar internaționale de teatru, precum cel de la Sibiu: „Cred că atunci când generația mea va ajunge la 60 - 65 de ani, vom putea vorbi despre super mari actori. Marian Râlea, spre exemplu, este un actor uriaș, din punctul meu de vedere. George Ivașcu este un actor excepțional, Marcel Iureș, care nu poate fi arondat acelei generații, cu al lui Richard al III-lea, cu Hamlet, Richard al II-lea. Vlad Ivanov are o performanță internațională pe care nu a avut-o nici unul dintre actorii «generației de aur». Am ajuns la Cannes cu cinematograful românesc... Avem Palme d'Or, avem Ursul de aur (premii - n.red.), ultimul film al lui Tudor Giurgiu despre revoluție este extraordinar cu actori extraordinari”.
Nu a minimizat nici rolul actorilor din generațiile anterioare, subliniind: „L-am văzut pe Ștefan Iordache în Titus Andronicus. Uriaș!”
„S-a schimbat și felul în care jucăm teatru”
Actorul a vorbit și despre schimbările majore din teatru în ultimele decenii, comparând perioada comunistă cu prezentul și: „Cred că s-a schimbat și felul în care jucăm teatru. Suntem într-o competiție mult mai mare cu firescul din film și cu ceea ce se întâmplă pe ecran. Trebuie să convingem publicul de pe scenă, chiar și de la cinci metri, că suntem autentici, într-un mod diferit față de cum o făceau generațiile anterioare”.
Tudor Chirilă a recunoscut că astăzi teatrul poate merge spre extremism: „Întotdeauna teatrul a avut mesaje politice, nu știu dacă ideologice... În anumite zone se poate ajunge la forme de extremism, pentru că încercând să corectezi niște greșeli, poți ajunge tu însuți să fii extremist”.
Și a amintit în acest sens și de „crucificarea lui Kevin Spacey, în spațiul public”: „Nimeni nu o să-i dea «House of cards» înapoi. Nimeni nu o să-i dea o parte din viață înapoi, pe ceea ce a fost ceva ce nu s-a demonstrat, ceva de care el a fost absolvit, în final. Spacey, de altfel, fiind gay, și asumat. Un actor imens care iată este o victimă a acestor excese”.
Chirilă a mai explicat și că: „Teatrul presupune adevăr și presupune să fii autentic pe scenă. În muzică este la fel – cele mai bune versuri le pot face în română, chiar dacă avem și versuri în engleză”.
Se încarcă comentariile...
