Tudor Chirilă, live din Piaţa Victoriei unde un jandarm ce „duhnea a alcool“ legitima persoane: „Aţi consumat băuturi alcoolice?“. Reacţia jandarmului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmul despre care cetăţenii aflaţi în Piaţa Victoriei spun că era sub influenţa alcoolului FOTO Captură Video Facebook Tudor Chirilă
Jandarmul despre care cetăţenii aflaţi în Piaţa Victoriei spun că era sub influenţa alcoolului FOTO Captură Video Facebook Tudor Chirilă

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, împreună cu fondatoarele Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, au fost în Piaţa Victoriei pentru a-şi arăta revolta faţă de Guvernul PSD. La un moment dat, un echipaj de jandarmi a venit să-i legitimeze, iar protestatarii au constatat că unul dintre ei mirosea a alcool. După ce artistul l-a întrebat în mod repetat dacă se află sub influenţa alcoolului, jandarmul a plecat fără niciun comentariu.

Tudor Chirilă a făcut o serie de transmisiuni live pe Facebook din Piaţa Victoriei, unde a ieşit alături de Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, româncele care construiesc un spital din fonduri exclusiv private, pentru a protesta faţă de ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea. 

La un moment dat, doi jandarmi, o femeie şi un bărbat, s-au apropiat şi le-au cerut să se legitimeze. „Nu ne daţi cu gaze, nu?“, l-a întrebat în mod ironic Oana Gheorghiu. „Astăzi nu. Dar când v-am dat noi cu gaze?“, a venit replica jandarmului. „Pe 10 august“, i-a reîmprospătat memoria un alt protestatar.

Întrebat care este motivul pentru care îi legitimează, jandarmul a răspuns: „Am dreptul de a legitima orice persoană. Dvs. nu aveţi o autorizaţie să...“.

Mai multe persoane din grupul aflat în Piaţa Victoriei au sesizat însă că jandarmul care a cerut legitimarea mirosea a alcool. „Am o întrebare. Dvs. aţi consumat băuturi alcoolice acum?“, a venit întrebarea lui Chirilă, rămasă însă fără răspuns. „V-am întrebat ceva, domnule jandarm. Aţi consumat cumva băuturi alcoolice? Colegul a consumat băuturi alcoolice, puteţi să ne confirmaţi? Aşa cum dvs. ne întrebaţi lucruri, avem şi noi dreptul să ştim câte ceva. De ce nu-mi răspundeţi? Colegul dvs. a consumat băuturi alcoolice?“, i s-a adresat artistul jandarmeriţei, care a răspuns negativ. 

„Împreună cu mai mulţi cetăţeni suntem legitimaţi de un domn care pare că a consumat băuturi alcoolice“, continuă Chirilă, în timp ce alte persoane solicită apelarea poliţiei. Iritat de insistenţa protestatarilor, jandarmul s-a întors şi a plecat fără niciun comentariu. 

„Eram cu bannerul şi a venit un jandarm, mirosea a alcool, ne-a legitimat şi când l-am depistat că miroase a alcool, a traversat ilegal şi s-a dus în treaba lui. Era împreună cu o domnişoară care îi ţinea partea“, a mai spus Chirilă. Ulterior, artistul a revenit cu precizări pe Facebook: „Un jandarm care duhneşte a alcool legitimează cinci oameni care stau cu un banner pe un trotuar. Jandarmul duhnind a alcool e în exerciţiul funcţiunii. La 112 operatorul nu consideră o urgenţă faptul că un jandarm beat legitimează oameni paşnici pe un trotuar. Oare e o urgenţă dacă jandarmul băut devine agresiv?“

Artistul a explicat şi că se află în Piaţa Victoriei pentru că nu poate accepta pur şi simplu ca Guvernul să dea ordonanţă de urgenţă pentru amnistia şi graţierea „hoţilor şi a grupurilor infracţionale“.

„Ne aflăm în Piaţa Victoriei, aş vrea să vă spun că sunt 15.000 de oameni care să protesteze împotriva nemerniciei ăsteia cu graţierea şi amnistia prin ordonanţă de urgenţă, dar nu sunt. Suntem trei oameni pe trotuar, legal, ăştia suntem, trei oameni care am venit cu o pancartă care, după părerea noastră, spune totul. Şi deşi voinţa poporului este contrazisă, pentru că a existat un sondaj de opinie în care 80% dintre români nu sunt de acord cu amnistia şi graţierea, iată că avem de-a face cu un moment în care ei se folosesc de sărbători să se graţieze şi să se amnistieze. În orice ţară normală nu se dă graţiere colectivă, nu se dă graţiere pentru hoţi şi pentru grupuri infracţionale. Aici avem momentul 0, adică noi am furat cât am furat, putem să o facem şi în continuare. Noi ne aflăm aici pentru că ni se pare absolut impardonabil şi absolut nebunesc să fim în altă parte când peste câteva zile sau peste câteva săptămâni se pregăteşte ordonanţa care să graţieze şi să amnistieze hoţii României din ultimii 10-15 ani. Pentru că frustrările sunt mai mici când ştii că ai făcut ceva până în ultima clipă. Suntem aici de bunăcredinţă şi pentru că avem altă părere despre România“, a detaliat solistul Vama.  

Tudor Chirilă a precizat şi că se aştepta ca reacţia societăţii civile să fie mai virulentă după Consiliul PSD „în care liderul suprem a luat-o razna definitiv“: „Dar se pare că nu e aşa. Asta e! Noi suntem fraierii care nu realizează că trăim într-o Românie extraordinară, plină de şcoli, plină de spitale, plină de autostrăzi, plină de locuri de muncă, cu educaţia perfectă a copiilor noştri. Nu înţeleg de ce lumea e nemulţumită de acest partid care a adus României numai bine. Deci nu înţeleg ce vor ăştia cu statul lor paralel. PSD-ul ne spune că totul este extraordinar şi noi ne încăpăţânăm să spunem că nu trăim în România în care ar trebui să trăim. Incredibil ce nebuni suntem şi ce manipulatori. Lăsând gluma la o parte, suntem aici ca să nu regretăm când va fi momentul că nu am fost aici. (...) Vom petrece un Crăciun cu speranţa că cineva cândva ne va face şi nouă cadou puţină democraţie şi o ţară decentă“

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite