Suma fabuloasă la care au fost vândute câteva ciorne îngălbenite ale hitului „Mr Tambourine Man”, scris de Bob Dylan
0Două ciorne dactilografiate ale piesei lui Bob Dylan „Mr Tambourine Man" s-au vândut pentru mai bine de o jumătate de milion de dolari, în cadrul unei licitaţii organizate în Statele Unite.
Cele două foi de hârtie îngălbenite de vreme conţin trei ciorne progresive ale versurilor melodiei lansate în 1965, cu adnotări făcute de mâna lui Bob Dylan pe cea de-a trei ciornă, transmite DPA, citată de Agerpres.
Acestea au fost vândute sâmbătă la Nashville, Tennessee. Estimările erau între 400.000 şi 600.000 de dolari, iar preţul final obţinut a fost de 508.000 de dolari.
Ciornele s-au numărat printre cele 60 de obiecte care au fost scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii dedicate celebrului muzician Bob Dylan, 50 dintre piese provenind din colecţia personală a celebrului jurnalist american specializat în muzică Al Aronowitz.
260.000 de dolari, suma la care a fost vândută o pictură semnată de Bob Dylan
O pictură în ulei din 1968, creată şi semnată de Dylan, a fost vândută pentru 260.000 de dolari.
Pânza, un portret în stil cubist, a fost creată de Bob Dylan la începuturile încercărilor sale în arta plastică, după ce prima sa soţie, Sara, i-a oferit cadou un set de culori în ulei când a împlinit 27 de ani.
Printre obiectele scoase la licitaţie s-a numărat şi o chitară electrică Fender Telecaster din 1983, care i-a aparţinut lui Dylan şi pe care i-a dăruit-o mai apoi celebrului tehnician de amplificatoare şi muzician Cesar Diaz.
Chitara a fost achiziţionată pentru 222.250 de dolari, depăşind estimarea de 80.000 - 120.000 de dolari.

O geacă de blugi Levi's, împodobită manual cu catifea, dantelă şi patch-uri, purtată de Dylan în drama muzicală „Hearts Of Fire" (1987), a fost achiziţionată pentru 25.400 de dolari.
„Un conector incredibil"
Myles Aronowitz, fiul celebrului jurnalist căruia i-a aparţinut această colecţie de obiecte, a amintit că tatăl său a fost „un conector incredibil" care l-a pus în legătură pe Dylan cu poetul american Allen Ginsberg şi cu formaţia The Beatles.
„El nu a fost doar un jurnalist celebru şi editorialist din New York; Al avea această magie unică. A făcut aceste conexiuni care aveau să modeleze însăşi cultura. A fost vorba de mai mult decât de puterea influenţei - era ceva cu adevărat magic în ceea ce făcea", a spus el.