Mădălina Ghenea, după ce a apărut dansând pe mese: „Mă întreb cum este posibil ca unii dintre oameni să nu-mi înțeleagă jobul” VIDEO
0Mădălina Ghenea a stârnit numeroase comentarii în mediul online, după ce a făcut public un videoclip în care apare pe o masă, dansând în fața unor oameni. Frumoasa actriță a reacționat printr-un mesaj publicat pe Instagram.
În imaginile publicate pe Instagram, Mădălina Ghenea participă la o petrecere unde, la un moment dat, urcă pe o masă, fiind îmbrăcată într-o rochie albă și înconjurată de o mulțime de bărbați uimiți de frumusețea ei.
Aceste scene au fost criticate de internauți. „E jenant ce faci”, „Ce rușine”, „Ești ahtiată după atenție”, „Nici nu-ți place să te dai în spectacol”, au fost câteva dintre comentariile postate în mediul online.
După ce imaginile au devenit virale pe internet, Mădălina Ghenea a reacționat printr-un mesaj pe Instagram.
„Mă întreb cum este posibil ca unii dintre oameni să nu-mi înțeleagă jobul. Sunt actriță, oameni buni. În viața reală niciodată nu aș fi dansat în fața unor oameni frumoși, care s-au oferit să fie actori în campania noastră, interpretând astfel niște roluri. Am vrut doar să vă arăt o parte din proiectul viitor. Sunt o ticăloasă, dar asta nu înseamnă că sunt ticăloasă în viața reală. Această situație îmi amintește primul premiu pe care l-am primit la prestigiosul festival de film de la Roma pentru un film italian. Toate ziarele din România scriau că făceam în viața reală ceea ce făceam de fapt doar în film. Unii oameni trebuie să se calmeze puțin! Oricum, sunteți amuzanți”, a scris Mădălina Ghenea.