Larry Hagman a murit / „Dacă eram JR, scăpam de orice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Larry Hagman a fost diagnosticat cu cancer la gât FOTO AFP
Actorul Larry Hagman a fost diagnosticat cu cancer la gât FOTO AFP

„Poate că Bobby nu e prost, dar J.R. este al naibii de deştept“, este una dintre replicile care poartă amprenta celebrului personaj din „Dallas“, în noua serie TV. Ultimul rol al lui Larry Hagman a fost şi cel care i-a marcat cariera – J.R.

La 21 de ani de la premiera primului sezon, „Dallas“  a revenit pe micile ecrane în 2012, într-o miniserie TV, transmisă în SUA şi Marea Britanie. Dintre personajele atât de îndrăgite de public s-au întors J.R. Ewing, Bobby şi Sue Ellen, însă, în noul serial, rolurile principale le au copiii, noua generaţie Ewing. 

Cum este noul „Dallas“, ajuns la al doilea sezon în SUA? Unii l-au criticat, alţii l-au iubit. Cert este că intrigile, trădările şi lupta pentru avere au rămas o constantă a serialului. „E ca şi cum te-ai întoarce acasă. 20 de ani au trecut pe nesimţite. E incredibil”, declara Larry Hagman pentru publicaţia „USA Today“.

În 2011, Larry Hagman a fost diagnosticat cu cancer la gât în stadiul doi. „Dacă eram JR, puteam scăpa de orice“, a glumit el. „Eu, însă, am cancer. E o formă obişnuită şi tratabilă. Voi face tratament în timp ce voi filma pentru noua serie «Dallas». Nu ar putea fi într-un loc mai bun decât într-un show pe care îl iubesc, cu oameni pe care îi iubesc“, declara actorul anul trecut. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite