Jackie Chan şi-a înşelat soţia cu o femeie celebră. Actorul a avut probleme şi cu alcoolul
0Jackie Chan a făcut dezvăluiri şocante despre viaţa sa. Actorul a lansat o carte de memorii, “Never Grow Up”, în care recunoaşte că şi-a înşelat soţia, că a frecventat o prostituată. Ba mai mult, că nu e străin de violenţa domestică.
Actorul admite că au fost zile în care a ajuns la studio cu ochii acoperiţi de ochelari fumurii, iar asta pentru a-şi ascunde faţa umflată după o noapte de băut. ''Dacă eram chemat la studio la şapte dimineaţa, ajungeam la prânz. Am condus beat tot timpul”, a mărturisit Chan, care povesteşte că a devenit treptat prieten cu alcoolul şi că a ajuns să bea înainte de prânz, dar şi după prânz. ''Dimineaţa îmi loveam Porsche-ul, apoi seara ieşeam cu Mercedes-Benz. Pe tot parcursul zilei eram într-o ceaţă totală”, a adăugat vedeta filmelor de acţiune. El a continuat cu detalii mai întunecate despre viaţa sa personală: „Mi-am cheltuit banii pe băut, jocuri de noroc şi fete’’.