Gérard Depardieu, accident rutier după ce a condus beat
0
Gérard Depardieu a fost victima unui accident pe scuter joi după-amiază, în timp ce conducea în stare de ebrietate în arondismentul al XVII-lea din Paris. Actorul francez nu a fost rănit şi nici nu a lovit vreo persoană.
Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului, în piaţa Général Catroux, au efectuat un test de alcoolemie, care s-a dovedit a fi pozitiv. Gerard Depardieu avea 1,8 g/l de alcool în sânge. Actorul a fost condus la comisariatul din arondismentul XVII, dar ulterior a fost eliberat. Totuşi, Depardieu ar putea fi convocat la tribunal.
O persoană care conduce în stare de ebrietate cu o alcoolemie ce depăşeşte 0,8g/l în sânge este sancţionată cu o amendă de 4.500 de euro şi pierde şase puncte de pe carnetul de conducere. În caz de recidivă, amenda poate ajunge la 9.000 de euro.
Actorul a mai fost implicat într-un alt scandal în vara lui 2011, când, aflat în stare de ebrietete, a urinat în faţa toaletei dintr-un avion.
Actorul şi producătorul francez de film Gérard Depardieu (63 de ani) este Cavaler al Legiunii de Onoare şi Cavaler al Ordinului Naţional de Merit şi a fost distins de două ori cu premiul César pentru Cel mai Bun Actor. Printre filmele în care a jucat se numără „Astérix & Obélix: În slujba Majestăţii Sale" şi „Paris, je t'aime - Oraşul iubirii".