Fostul iubit al lui George Michael, arestat după ce a distrus casa de 6 milioane de dolari a starului: care sunt daunele FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hairstylistul Fadi Fawaz (46 de ani), ultimul iubit al cântăreţului George Michael, decedat în 2016, a fost arestat după ce a distrus casa artistului, în valoare de peste şase milioane de dolari.

După ce în urmă cu o lună era nemulţumit de dispoziţiile lăsate în testament de George Michael şi intenţiona să le conteste, considerând că i se cuvine şi lui o parte din avere, Fadi Fawaz a fost arestat deoarece a distrus casa regretatului star pop, în valoare de 6,2 milioane de dolari, scrie The Sun

Ofiţerii de poliţie s-au prezentat la proprietatea cântăreţului după ce vecinii l-au văzut la bustul gol pe Fadi, stând pe acoperişul casei. De asemenea, localnicii mai spun că au auzit zgomote puternice. 

În momentul în care autorităţile au ajuns la faţa locului, Fadi a fost arestat pe baza unei suspiciuni de prejudiciu penal grav, purtătorul de cuvânt al poliţiei descriind danunele  pe care le-a făcut ca fiind „extinse“, iar acum „bărbatul se află în custodia Poliţiei din Londra“. 

image

FOTO The Sun

image

Fadi Fawaz FOTO The Sun/Chris Eades 

„Daunele din interiorul casei sunt foarte rele. N-am mai văzut aşa ceva. Fiecare dispozitiv de fixare, fiecare uşă şi fereastră, tot ceea ce George a lăsat acolo este complet distrus.Chiar şi toaletele şi chiuvetele au fost distruse. Există daune majore la pereţi şi chiar la plafoane. Acest lucru nu s-a întâmplat într-o singură noapte, probabil face asta de mult timp. Păcat, lui George îi plăcea foarte mult acest loc“, a declarat un vecin.

image
image
image

Fadi Fawaz şi George Michael au avut o relaţie de cinci ani, relaţie care s-a sfârşit  odată cu decesul artistului.

„A fost şocat când a aflat că nu i-a lăsat nimic şi crede că nu e corect. Se gândeşte la o cale de a contesta testamentul şi e hotărât să obţină ceea ce crede că i se cuvine“, spunea un apropiat al cuplului, în urmă cu o lună, despre planurile ultimului iubit al regretatului star.

image

George Michael şi Fadi Fawaz FOTO The Sun/Rex Features

George Michael a murit pe 25 decembrie 2016 în reşedinţa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, în sud-estul Marii Britanii, iar, potrivit medicilor legişti, cauza decesului a fost cardiomiopatie cu miocardită şi steatoză. Cântăreţul britanic, găsit chiar de Fadi, a fost înmormântat la trei luni după ce a murit, iar ceremonia a fost una privată la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai cântăreţului.

image

Fadi Fawaz şi George Michael FOTO The Sun/Rex Features

image

George Michael şi Fadi Fawaz FOTO Facebook

George Michael, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a remarcat în anii '80, după ce a înfiinţat duoul pop Wham!, alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley, cei doi devenind celebri datorită unor hituri precum „Last Christmas“ şi „Club Tropicana“. Ulterior, George Michael şi-a construit o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, inclusiv „Faith“ şi „Listen Without Prejudice Vol.1“. Fascinanta poveste a lui George Michael o puteţi citi aici. 

Într-o carieră de peste patru decenii, cântăreţul a vândut peste 100 de milioane de albume şi a fost recompensat cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv două premii Grammy şi trei Brit Awards.

Interpretul unor piese clasice precum „Wake Me Up Before You Go-Go“, „Freedom“, „Faith“, 

„Careless Whisper“ şi „Father Figure“, George Michael a fost unul dintre cei mai influenţi artişti internaţionali. De-a lungul unei cariere de succes, pentru George Michael a vorbit muzica lui, însă cântăreţul a ţinut mulţi ani primele pagini ale tabloidelor din cauza vieţii personale agitate: orientarea sa sexuală şi dependenţa de droguri şi alcool fiind intens discutate de presă. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite