Fiica lui Jon Bon Jovi, la spital după o supradoză de heroină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stephanie Bongiovi, fiica solistului american Jon Bon Jovi, a ajuns la spital după ce a luat o supradoză de heroină, potrivit Associated Press. Imediat după aceea, tânăra de 19 ani a fost arestată și pusă sub acuzare pentru posesie de droguri.

Stephanie Bongiovi a fost găsită în stare de inconștiență de către paramedicii care au ajuns la colegiul Hamilton. Potrivit apelului efectuat la serviciul de urgență, tânăra a luat o supradoză într-unul dintre dormitoarele colegiului la care învață. Politiștii care au ajuns și ei la colegiul Hamilton au găsit în cameră o cantitate mică de heroină, dar și marijuana și un alt drog.

După ce a ajuns la spital și și-a revenit, tânăra a fost arestată și pusă sub acuzare pentru posesie de droguri. Poliția a mai arestat și pus sub acuzare un alt student, Ian Grant, în vârstă de 21 de ani. Stephanie este fiica solistului trupei Bon Jovi și a soției acestuia, Dorothea. Cei doi sunt căsătoriți de 23 de ani și mai au împreună încă trei băieți. Reprezentantul artistului nu a dorit să facă niciun comentariu.

Jon Bon Jovi a concertat în România anul trecut.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite