David Bryan, frumuşelul britanic de la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Bryan
David Bryan

Solistul englez a impresionat juriul de la Eurovision interpretând piesa „Come As One”, compusă de Gabriel Băruţă, în semifinala concursului. Fiindcă nu are cetăţenie română, David Bryan a fost însă exclus. Acum a primit din nou acordul de a participa la finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2010, alături de trupa Hotel FM.

Varianta câştigătoare pentru David Bryan a fost până la urmă cea de membru al unei formaţii româneşti. El va interpreta melodia în postura de solist al trupei Hotel FM, al cărui membru fondator e Gabriel Băruţă şi alături de care a mai cântat pe scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. Cântăreţul s-a născut la 11 decembrie 1984, într-un mic orăşel numit Newton Aycliffe, din Anglia, şi a urmat cursurile Colegiului de Arte Greenfield.

Mare iubitor de muzică încă de mic, David povesteşte că a profitat de fiecare ocazie pe care a avut-o pentru a-şi etala talentele de cântăreţ şi dansator. Când a împlinit 15 ani a intrat într-o trupă de teatru, iar după un an de repetiţii, în care a renunţat la orele de joacă, David a urcat pe scenă în faţa unui public format din peste 300 de oameni.

A fost momentul în care a realizat că asta îşi doreşte să facă toată viaţa, să cânte, să danseze şi să anime publicul. După ce a terminat şcoala printre primii din an, s-a înscris la Facultatea de Artă Dramatică.

S-a îndrăgostit de România

La un an după ce a fost admis, viaţa lui a luat o turnură neplăcută şi a trebuit să renunţe la şcoală şi să se angajeze pentru a se întreţine. Printre joburile pe care le-a avut s-au numărat cele de sudor într-o fabrică şi de vânzător de ziare sau de haine. Nu asta îşi dorea, aşa că a pus deoparte toţi banii pe care îi câştiga pentru a vizita cât mai multe ţări.

A fost în Ibiza, Gran Canare, Mallorca, dar de fiecare dată când se întorcea acasă se simţea şi mai străin de ceea ce găsea. În urmă cu patru ani a auzit pentru prima oară despre România, acceptând să participe la un proiect de strângere de fonduri în vederea refacerii unui orfelinat din Oradea.

După 12 săptămâni de voluntariat în ţara noastră, David s-a întors în Marea Britanie, însă îi lipseau momentele plăcute petrecute aici, aşa că a revenit. Primul său loc de muncă stabil de aici a fost unul de educator într-o grădiniţă, iar timpul liber şi-l petrecea încercând să înveţe română şi cântând alături de câţiva prieteni într-un bar de karaoke din Piaţa Lotus, din Oradea.

După câteva reprezentaţii oferite aici, David a fost abordat de compozitorul Lucian Constantin Oros, care i-a propus să susţină mai multe concerte alături de el. A urmat un contract cu un restaurant din Oradea, timp în care şi-a făcut multe relaţii, ajungând să prezinte o emisiune la una dintre televiziunile locale.

Aşa l-a cunoscut pe Gabriel Băruţă, fondatorul formaţiei Hotel FM, care i-a propus să devină solistul trupei. A mai cântat alături de Filarmonica Rock pe scena festivalului „Hiroşima", unde l-a cunoscut pe Florian Chelu Madeva, care a venit cu o idee inovatoare: transpunerea pe muzică a tuturor celor 154 de sonete ale lui Shakespeare, folosind vocea lui David. Materialul este gata şi, potrivit cântăreţului, este unul dintre cele mai importante proiecte la care a lucrat până acum.

Are emoţii mari

Între timp, britanicul l-a cunoscut pe Florin Budeu, care i-a devenit manager. Cu ajutorul lui a ajuns să-şi lanseze primul single, „Out Of My Mind", piesă pe care o interpretează alături de trupa Desperado. Cel mai important concert la care a participat până în prezent a fost în deschiderea show-ului susţinut de Boney M la Baia Mare. A cântat şi în deschiderea concertelor susţinute de Vama, Puya, Giulia, Impact, Cassa Loco sau Mircea Baniciu.

În prezent, David spune cu mândrie că s-a stabilit de trei ani la Oradea şi că are emoţii mari pentru finala concursului Eurovision, fiind o onoare pentru el să reprezinte România la Oslo, în cazul în care Hotel FM este aleasă câştigătoare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite