Dan Negru, mesaj către părinții care urmează trendurile „cool”: „Doar peștii morți sunt duși de val. Mergeți întotdeauna contra curentului”

0
Publicat:

Dan Negru a transmis un mesaj ferm părinților care își cresc copiii departe de religie, cu ocazia sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi. Omul de televiziune îi îndeamnă să nu urmeze „spiritul de turmă” și să le ofere celor mici șansa de a cunoaște valorile culturale și spirituale.

Dan Negru FOTO: FB
Dan Negru FOTO: FB

Dan Negru a transmis un mesaj adresat părinților care nu se apropie de religie și nu își cresc copiii cu astfel de valori, cu ocazia Sărbătorii Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. 

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Dan Negru a povestit experiența sa de a vizita Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași împreună cu un prieten al familiei sale și fiul acestuia, care nu fusese niciodată într-un lăcaș de cult. „Mama mi-a spus aseară că e sărbătoare azi… Trei Ierarhi! Suntem prieteni cu o familie din Iași – oameni admirabili, altfel, dar supărați pe religie. Puștiul lor are vreo 16 ani și, în vara asta, eu l-am dus prima dată să vadă Trei Ierarhi. Nu intrase niciodată până atunci… Cu peste 30 de modele sculptate în piatră și cu un iconostas din marmură de Carrara, Trei Ierarhi e poate cea mai spectaculoasă construcție românească. Puține sunt în lume! Și are 387 de ani de când e în Iași!”, a scris Dan Negru, pe FB. 

Prezentatorul TV transmite părinților să nu le „taie copiilor aripile cunoașterii” și să le permită să descopere frumusețea lăcașurilor religioase, chiar dacă nu împărtășesc aceleași convingeri.

„Opriți-vă la Trei Ierarhi când ajungeți la Iași. Lăsați-vă copiii să vadă bijuteria, orice ați crede voi despre religie! Știu că trendul corporatist de azi, curentul modern și «cool», este adesea anti-religios, moralizator și politically correct. Dar, tradus în română, trend înseamnă «spirit de turmă»”, a spus Dan Negru.

El a încheiat mesajul cu un îndemn inspirat de Sfântul Vasile cel Mare: „Să mergeți întotdeauna contra curentului. Doar peștii morți sunt duși de val”.

„Nu le tăiați copiilor aripile cunoașterii! Religia poate fi un spor al înțelegerii lumii. Prietenii mei din Iași au viziuni moderne, progresiste, și încerc mereu să le amintesc că Europa pe care o iubim este totuși creștină și că întreaga ei istorie este religioasă. Japonezii fotografiază Notre-Dame la Paris, Capela Sixtină la Vatican sau Sagrada Família la Barcelona!”, a mai  scris Dan Negru. 

Ortodoxia cinstește astăzi, 30 ianuarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Deși sunt sărbătoriți și în mod separat, viaţa şi opera lor teologică sunt foarte importante, motiv pentru care se cinstesc şi împreună, ca o icoană a Sfintei Treimi.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite