Carmen Electra își schimbă oficial numele

0
Publicat:

Un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a aprobat săptămâna aceasta cererea actriței de a-și schimba legal numele. Pe 9 ianuarie, vedeta a depus o cerere în care preciza că vrea să treacă de la numele de naștere, Tara Leigh Patrick, la numele de scenă, potrivit yahoo!news.

Carmen Electra, foto Profimedia
Carmen Electra, foto Profimedia

Actriţa, acum în vârstă de 51 de ani, și-a folosit celebrul nume de scenă încă de când a intrat în lumina reflectoarelor. Când și-a început cariera de actriță, a folosea deja numele Electra. De exemplu, atunci când a intrat în Baywatch, în 1998, ca Lani McKenzie, în distribuţie apărea cu numele de scenă.

Cum și-a primit numele Carmen Electra

Electra şi-a început cariera ca dansatoare şi cântăreață, dând audiții pentru o trupă de fete pe care Prince îl crease la începutul anilor '90, potrivit The Hollywood Reporter. Ea povesteşte că numele numele de scenă i se datorează regretatului star pop, amintindu-și cum artistul i-a spus: „Nu ești o Tara. Tu nu ești Tara. Ești Carmen”.

Într-un interviu din 2014 pentru „The Yo Show” ca reluat ideea şi i-a atribuit lui Prince numele său întreg. „Arăți ca Electra. Acesta ar trebui să fie numele tău”, ar fi spus cântăreţul.

„La început m-am gândit că sună cam ca un fel de nume de tip supererou, ceea ce de fapt este”, a mărturisit Carmen Electra, adăugând că la început „a fost ezitantă” în legătură cu acest nume. „Dar cu timpul mi s-a părut că mi se potriveşte și asta este. Acum sunt Electra” – a mai spus ea.

Deși în cele din urmă nu a făcut parte din trupa de fete pentru care a dat audiţie, Electra spune că a reuşit să-i atragă atenţia lui Prince şi acesta a luat-o sub aripa lui, devenind una dintre protejatele sale.

Când Prince a murit, în 2016, Carmen Electra declara în presa din SUA: „Mi-a dat numele, a crezut în mine și a inspirat o întreagă generație. Îl voi iubi întotdeauna”.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite