Benedict Cumberbatch, nominalizat la Oscar pentru rolul din „Jocul codurilor“, s-a căsătorit de Valentine's Day

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benedict Cumberbatch şi Sophie Hunter au avut întotdeauna o relaţie discretă FOTO Getty Images
Benedict Cumberbatch şi Sophie Hunter au avut întotdeauna o relaţie discretă FOTO Getty Images

Actorul britanic Benedict Cumberbatch (38 de ani), nominalizat la Oscar pentru interpretarea matematicianului Alan Turing din drama „The Imitation Game/ Jocul codurilor“, s-a căsătorit cu regizoarea Sophie Hunter (36 de ani) de Ziua Îndrăgostiţilor.

Ceremonia a fost una discretă, care s-a desfăşurat pe Insula Wight din Marea Britanie, pe 14 februarie, când se celebrează Valentine's Day. Cavaler de onoare a fost actorul Martin Freeman, care joacă alături de Cumberbatch în serialul „Sherlock“.

Ceremonia, la care au participat aproximativ 100 de invitaţi, rude şi prieteni apropiaţi, a fost urmată de o recepţie la moşia Mottistone, stră-stră bunicul regizoarei fiind John Seely, primul baron Mottistone, a cărui familie a cumpărat proprietatea în anii '60. 

Benedict Cumberbatch şi Sophie Hunter şi-au anunţat logodna într-un mod fermecător, publicând o notiţă în secţiunea „Căsătorii viitoare/ Forthcoming Marriages“ de la pagina 57 a cotidianului britanic „The Times“ din 5 noiembrie, iar după o lună au dezvăluit că aşteaptă primul copil.

Benedict Cumberbatch şi Sophie Hunter au fost văzuţi pentru prima dată împreună în 2009, iar de atunci au avut o relaţie departe de ochii presei. „E mândră de munca mea, e mândră de mine şi mă iubeşte. Aceste aspecte contează până la urmă. Acesta este unul dintre motivele pentru care este o alegere bună“, a declarat actorul despre soţia sa, pentru revista „People“.

Sophie Hunter este o regizoare de teatru şi actriţă şi a jucat şi în seriale precum „Crimele din Midsomer“, „Torchwood“ şi „Vanity Fair“.

Benedict Cumberbatch se bucură de o popularitate tot mai mare în ultimii ani, după succesul serialului „Sherlock“, produs de BBC, în care jacă rolul principal. Actorul britanic a interpretat personajul negativ în „Star Trek Into Darkness/ Star Trek în intuneric“, din 2013, şi a avut un rol important în trilogia „The Hobbit/ Hobbitul“, regizată de Peter Jackson. Actorul a fost distribuit alături de Meryl Streep în „August Osage County/ Ţinutul din mijlocul verii“, o adaptare hollywoodiană a unei celebre piese de teatru, dar şi în filme precum „The Imitation Game/ Jocul codurilor“, de Morten Tyldum, unde joacă rolul britanicului Alan Turing, care a spart codul Enigma folosit de nazişti pentru a comunica în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, „12 Years a Slave/ 12 ani de sclavie“, câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film din 2013, şi „Tinker Tailor Soldier Spy/ Un spion care ştia prea multe“, din 2011.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite