Antena 1, la cuțite cu Chefii. Postul de televiziune i-a dat în judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea

0
Publicat:

Antena 1 se pregătește pentru un conflict legal cu cei trei Chefi. Antena Group, proprietarul Antena 1, a decis să îi aducă în fața instanței pe cei trei bucătari vedete cu care a lucrat timp de șapte ani: Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.

Cei trei chefi vedetă dați în judecată de Antena 1
Cei trei chefi vedetă dați în judecată de Antena 1 FOTO arhiva Adevărul

Antena Group a depus pe 23 noiembrie, câte un proces pentru fiecare dintre chefi la Tribunalul București, conform datelor consultate de Paginademedia.ro pe Portalul Instanțelor de Judecată.

Scopul procesului, așa cum este menționat pe portalul instanțelor, este "obligarea la executarea contractului de prestații artistice". Cu alte cuvinte, Antena Group dorește să îi forțeze pe chefi să se întoarcă în emisiune.

Până în acest moment, nu s-a stabilit un termen de judecată pentru niciunul dintre cele trei procese, dar acestea sunt de așteptat să dureze, scrie Pagina de Media.

Antena 1 și cei trei Chefi la cuțite au avut o separare neplăcută. Postul de televiziune a anunțat la începutul lunii octombrie că planifică să introducă o nouă echipă pentru una dintre emisiunile sale de top, Chefi la Cuțite, deoarece cei trei jurați, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, au refuzat să participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să înceapă în urmă cu o lună.

Cei trei au motivat refuzul lor prin oboseala acumulată la filmări.

În același comunicat, era citată și Mona Segall, producătoarea show-ului și persoana care i-a descoperit pe cei trei chefi, care a declarat că a aflat cu surprindere, cu o lună înainte de începerea filmărilor, despre decizia celor trei.

Mona Segall: „Rolul meu a fost să îi învăţ televiziune”

Spre marea mea surprindere, cu mai puţin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei  sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată”, a declarat Mona Segall.

Ştiu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai ştiu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesionişti, care după atâţia ani înţeleg televiziune, înţeleg şi ştiu ce presupune pregătirea acestui format, ştiu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni şi nu pot fi remediate într-o lună de zile”, a continuat producătoarea Antena 1.

Ea a mai spus: „Rolul meu a fost să îi învăţ televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Şi eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în faţa echipei şi a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulţi ani în televiziune”.

De când a început întregul scandal, niciunul dintre cei trei Chefi nu a făcut vreun comentariu pe acest subiect, cel mai probabil din cauza clauzelor din contracte. În multe cazuri, aceste clauze sunt restrictive în ceea ce privește declarațiile celor cu care au contract.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite