Andreea Bălan, prima apariţie TV după momentul critic prin care a trecut: „Au fost 15 medici în sală. Am avut noroc“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Andreea Bălan (34 de ani) a apărut pentru prima dată la TV, de pe patul de spital, şi a oferit detalii despre momentul naşterii şi despre cel în care a intrat în stop cardio-respirator, despre micuţa Clara, dar şi despre perioada de recuperare.

Aflându-se pe patul de spital, Andreea Bălan, care urmează să se externeze astăzi, a vorbit despre naştere şi despre momentul în care a intrat în stop cardio respirator, într-un interviu oferit în timpul emisiunii „Xtra Night Show“, difuzată de Antena 1.

Artista a povestit că stopul cardio-respirator a survenit chiar după ce medicii i-au dat-o în braţe şi a pupat-o pe cea mică. „Când am văzut-o era foarte fericită, era bine“, spune Andreea despre cum a găsit-o pe fetiţa ei după două zile. 

Ea a povestit ce îşi aduce aminte şi ce a simţit în acele momente: „Făcând o comparaţie cu naşterea Ellei (prima fetiţă a Andreei Bălan – n.r.), de când îmi aduc perfect aminte când mi-au pus-o pe obrăjor, am pupat-o, am văzut-o când au spălat-o şi am fost conştientă în timp ce m-au cusut, aici mi s-a spus: «ai luat-o pe Clara, ai pupat-o, ţi-am pus-o la obraz, ai plâns şi erai fericită că ai născut». Eu nu îmi aduc aminte, pentru că după ce am pupat-o am înţeles că deja am intrat în stop cardio-respirator, mi s-au administrat medicamente şi cred că medicamentele m-au făcut să uit ce s-a întâmplat“. 

„Eu am amintirile cu pozele de aici din salon de când m-am internat, mă uit la poze şi îmi aduc aminte că m-am schimbat şi m-am dus spre sala de operaţii. De acolo nu îmi aduc aminte nimic. Mi s-a spus că imediat după ce am pupat-o pe Clara am început să intru în stop-cardio respirator şi s-au început manevrele de resuscitare, care au durat un minut. M-au intubat, m-au dus la terapie intensivă, unde am stat două zile. Îmi aduc aminte vag ce s-a întâmplat când eram la terapie, eram conectată la foarte multe aparate, la un moment dat mi-au scos tubul, iar după ce l-au scos am devenit conştientă“, adaugă ea.

„Mă închisese deja doctoriţa şi apoi am început să sângerez şi a trebuit să mă redeschidă şi împreună cu ceilalţi medici să mă cureţe de lichid“, mărturiseşte Andreea.

Andreea a vorbit şi despre recuperare şi a precizat că speră că va urca cât mai repede pe scenă: „Am făcut foarte multe analize, două RMN-uri şi toate au ieşit bine. Mie mi se pare că sunt la fel ca înainte, dar poate că nici nu conştientizez. O să mă vindec de operaţia de cezariană aşa cum m-am vindecat de cealaltă. O să aştept două luni să mi se vindece tăietura, deja la patru luni pot să dansez, la şase luni pot să fac prize cu Petrişor. Nu mi se pare că s-a întâmplat ceva. Eu în continuare o să fac show şi peste trei luni o să mă vedeţi“. 

„Miercuri am revenit în salon şi am văzut-o pe fetiţa mea, Clara Maria, până miercuri am fost la terapie intensivă. M-am internat  pe 4, la ora 17.30 era programată operaţia şi din acel moment nu ştiu ce s-a întâmplat timp de două zile. Mi s-a explicat ce s-a întâmplat şi că a fost o situaţie foarte gravă, una la 80.000 de cazuri, iar eu am avut noroc“, a povestit Andreea Bălan.

Referitor la speculaţiile apărute în jurul problemei care i-a produs stopul cardio-respirator, ea a explicat: „Nu se întâmplă doar la cezariană, se poate întâmpla şi când mama naşte natural şi i se rup membranele şi atunci acel lichid intră în fluxul sanguin. Şi dacă ajunge în plămân, la creier sau la inimă, mama moare. Adică e foarte important ca lichidul ăla să nu intre. Sau când ai două cezariene una după alta, poţi să faci ruptură uterină şi atunci, evident, lichidul intră în sânge. Eu am avut foarte mare noroc pentru că medicii au intervenit foarte repede“.

„Nu ştiam ce înseamnă, ştiam că dacă fac o cezariană foarte repede după prima există riscul de rupere uterină şi de aceea am şi aşteptat mai bine de un an să rămân din nou însărcinată. Aici, în spital, nu s-a mai întâmplat cazul ăsta. Doctorul Herghelegiu a mai văzut alte două-trei astfel de cazuri în altă parte şi noroc că le-a văzut pentru că a ştiut cum să acţioneze. Împreună cu doctoriţa mea, cu şefa de secţie şi cu anestezistul, care imediat a simţit că intru în stop cardio-respirator şi a început resuscitarea, a luat anumite decizii specifice acestui caz special“, mai spune ea referitor la intervenţia medicilor. 

Artista a mai povestit că a avut noroc că a fost la un spital unde s-a putut crea imediat o celulă de criză atunci când medicii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă: „Aici s-a făcut o celulă de criză, au intervenit şi alţi medici. Erau 15 medici în sală. Au stabilit care este problema şi au intervenit. Poate în altă parte nu erau atât de prompţi, dar nu ştiu cum este în alte spitale“.

În urmă cu câteva ore, cântăreaţa a postat pe Facebook încă o fotografie cu fetiţa ei, alături de următorul mesaj: „Ia priviţi ce minune am eu aici. E sănătoasă, cântăreşte 3,190 g, are 49 cm, e cuminte şi papă mult. Sunt o norocoasă!“.

Andreea Bălan şi soţul său, actorul George Burcea (31 de ani), au devenit părinţi pentru a doua oară. Cei doi mai au o fetiţă, Ella Maya, în vârstă de doi ani. 

Înainte de a intra în sala de operaţii, artista a mărturisit că are emoţii, dar şi că este pentru ultima dată când apare cu o burtică de gravidă. „O să o cheme Clara Maria. Este un nume scurt, frumos. Şi o să o cheme Burcea-Bălan, în loc de Bălan-Burcea. O să fim o familie cu patru nume diferite“. Soţul ei ar fi ales numele Maria, ca un tribut adus bunicii care l-a crescut şi care l-a învăţat foarte multe lucruri, fără a şti că şi pe una dintre bunicile Andreei o cheamă tot Maria. 

Când a anunţat că este însărcinată pentru a doua oară, Andreea a mărturisit că dintotdeauna a ştiut că va fi mama a doi copii: „Acum patru ani, mi-am făcut o listă şi am scris pe ea că vreau ca în următorii doi ani să întâlnesc un bărbat cu care să am doi copii, şi după doi ani, recitind lista, deja aveam soţul şi un copil. Atunci am refăcut-o şi am scris că vreau încă un copil în următorii doi ani“. 

  

Andreea Bălan s-a căsătorit în anul 2017 cu actorul George Burcea (31 de ani). Cei doi au împreună două fetiţe, pe Ella Maya, în vârstă de doi ani, şi pe nou-născuta Clara Maria. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite