10 vedete de la Hollywood înrudite cu regii britanici. Nume despre care habar nu aveai că au sânge nobil

0
Publicat:

Bob Odenkirk, actorul din "Better Call Saul", a dezvăluit recent că este este văr de gradul al 11-lea cu regele Charles III. Odenkirk a aflat acest lucru într-un episod recent al emisiunii "Finding Your Roots", un program PBS în care invitații celebri ai emisiunii le explorează genealogia.

Bob Odenkirk a fost surprins să afle că este rudă cu Charles III
Bob Odenkirk a fost surprins să afle că este rudă cu Charles III FOTO arhiva Adevărul

"Asta este o nebunie", a spus starul, surprins la aflarea veștii, adăugând: "Dar eu sunt american, nu sunt monarhist. Nu cred în asta. Știi, mi se pare puțin distorsionat. Înțeleg de ce societatea s-a construit în jurul monarhilor și liderilor, și cum aceștia și-au transmis puterea prin generații."

Însă descoperirea în legătură cu Odenkirk nu este atât de neobișnuită pe cât ar putea părea. Aproximativ două milioane de oameni sunt probabil înrudiți cu Eduard I, care a domnit în Anglia între 1272 și 1307.

Există, de asemenea, milioane de oameni care sunt probabil înrudiți cu Richard al III-lea, sau cel puțin înrudiți cu familia sa apropiată, a declarat profesorul de genetica de la Universitatea din Leicester, Turi King, într-un interviu din 2021.

Iată câțiva dintre cei mai mari artiști al căror arbore genealogic este bine documentat în legătură cu nobilitatea britanică, potrivit BBC:

Madonna, înrudită cu Regina Camilla a Marii Britanii

Regina pop și actuala regină Camilla a Angliei sunt ambele descendente din același dulgher francez. Aceasta este concluzia unei arhive de înregistrări publicată de site-ul ancestry.co.uk. Madona și Camilla își pot urmări istoria înapoi până la un bărbat numit Zacharie Cloutier, ceea ce le face pe Madonna și regina Camilla verișoare de gradul 10.

Madonna, rudă cu Camilla
Madonna, rudă cu Camilla FOTO Shutterstock

"Faptul că Camilla și Madonna sunt înrudite, chiar și în mod îndepărtat, evidențiază cu adevărat natura imprevizibilă și distractivă a cercetării istoriei familiei", potrivit unui comunicat de presă de la purtătorul de cuvânt al ancestry.co.uk, Simon Harper.

Benedict Cumberbatch – Regele Richard al III-lea al Marii Britanii

Actorul britanic Benedict Cumberbatch nu doar că l-a înfățișat pe Richard al III-lea în seria BBC "Hollow Crown", dar este și înrudit cu acesta. Cumberbatch este văr de gradul 16 cu regele englez.

Milioane de oameni din Marea Britanie par să fie înrudiți cu regele Richard al III-lea, dar legătura lui Cumberbatch este mai strânsă decât a majorității, conform lui Kevin Schurer, genealog la Universitatea din Leicester. Schurer a cercetat problema și a descoperit că Cumberbatch are mai multe legături cu Richard. Cea mai apropiată dintre ele este prin mama lui Richard, care era fiica unei dintre cele mai bogate familii din Anglia medievală.

Guy Ritchie – Regele Eduard I al Marii Britanii

Și regizorul Guy Ritchie este un descendent al nobilimii britanice. Conform site-ului ancestry findmypast.com, Ritchie are legături cu Eduard I, fiul lui Henric al III-lea. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că Ritchie este înrudit și cu un alt aristocrat britanic: informații obținute dintr-un recensământ din 1911 arată că Ritchie este stră-strănepotul generalului maior Edward McLaughlin, care a locuit în conacul Byron Hall din Worthing.

Angelina Jolie, rudă cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Actrița Angelina Jolie este o altă celebritate care are sânge nobil. La fel ca și alții de pe această listă, ea este înrudită cu Regina Elisabeta a II-a. Actrița din "Maleficent" este verișoară de spița 26 cu regina Elisabeta, conform site-ului findmypast.com.

Angelina Jolie și Brad Pitt, ambii înrudiți cu Regina Elisabeta II
Angelina Jolie și Brad Pitt, ambii înrudiți cu Regina Elisabeta II FOTO Shutterstock

Relația regală vine de la mama lui Jolie, regretata actriță Marcheline Bertrand. Istoria familiei Bertrand se întinde până în secolul al XII-lea și este, de asemenea, legată de regele francez Philip al II-lea.

Beyonce – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Beyoncé și regina Elisabeta a II-a erau verișoare de gradul 25. Site-ul de genealogie Geni a descris exact legătura: "Elisabeta a II-a, regina Regatului Unit, este verișoară cu Beyoncé, soția primului văr al mamei fostului soț al tatălui vărului primei soții a mătușii bărbatului celei dintâi soții a soțului unchiului tatălui nepotului soțului celei de-a doua soții a fiicei mamei mătușii soțuli celui de-al doilea fiu al celei de-a doua soții a nepotului soției." Sperăm că s-a înțeles...

Tilda Swinton, înrudită cu Regele Robert Bruce al Scoției

Actrița britanică Tilda Swinton a avut întotdeauna o atitudine regală. De altfel, ea este o rudă a regelui scoțian Robert Bruce, potrivit genealogilor.

Tilda Swinton, descendentă a regelui scoțian Robert Bruce
Tilda Swinton, descendentă a regelui scoțian Robert Bruce FOTO Guliver Gettyimages

Cum sunt conectați cei doi? Swinton este la 19 generații distanță de Bruce, care a trăit între 1274 și 1329. Robert Bruce este cunoscut pentru că a eliberat Scoția de sub dominația engleză. Swinton este legată de Robert Bruce atât prin mama, cât și prin tatăl său.

Brad Pitt – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Încă o altă celebritate de la Hollywood este înrudită cu Regina Elisabeta. În acest caz, nimeni altul decât Brad Pitt. Potrivit findmypast.com, Pitt, cunoscut pentru o lungă listă de filme de succes, este văr de gradul 25 cu Regina Elisabeta. Mai mult, amândoi sunt descendenți ai lui Henric al II-lea.

Hugh Grant, încă o rudă a Reginei Elisabeta a II-a

Site-ul de genealogie Geni a confirmat această conexiune, raportând că sângele regal al lui Hugh Grant poate fi urmărit până la regele Henric al VII-lea al Angliei.

Datorită acestei legături, Grant este văr de gradul nou cu Regina Elisabeta. Dar conexiunile regale ale lui Grant nu se opresc aici. El este, de asemenea, înrudit îndepărtat cu figuri americane legendare precum George Washington, Thomas Jefferson și Alexander Hamilton.

Richard Gere – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Richard Gere are, de asemenea, o conexiune cu Regina Elisabeta a II-a. Conform FamousKin.com, Gere este vărul de gradul 22 cu fosta regină și împărtășește devotamentul ei față de munca umanitară.

Hilary Duff – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Actrița, cântăreața și femeia de afaceri Hilary Duff are încă un motiv de mândrie: ea este o rudă îndepărtată a Reginei Elisabeta a II-a, conform findmypast.com.

Duff este înrudită cu Alexander Spotswood, ofițer în armata britanică care a trăit între 1676 și 1740. Și Spotswood avea o ascendență regală dovedită, care o leagă pe Duff de Regina Elisabeta.

Dar aceasta nu este singura pretenție nobilă a lui Duff: ea este, de asemenea, descendentă a lui Catharine Car, despre care se spune că ar fi fost fiica nelegitimă a lui Henric al VIII-lea.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite