VIDEO Câştigătorul de la „Next Star“ a luat premiul I la Mamaia Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omar Arnaout, băieţelul cu origini libaneze care a luat trofeul din primul sezon al showului de la Antena 1, îşi continuă ascensiunea profesională. Copilul s-a clasat pe primul loc la secţiunea de interpretare, grupa 10-12 ani, a festivalului estival.

Copilul născut în octombrie 2000 are numeroşi fani pe Facebook, unde postează constant fotografii cu el şi vedetele pe care le admiră, filmuleţele emisiunilor la care a fost invitat şi diverse informaţii personale. Ştiind că relaţia cu susţinătorii este importantă pentru longevitatea muzicală, micuţul are două conturi de socializare: Omar Arnaout Official (cu peste 17.000 de fani) şi Omar Arnaout (Oa), cu aproape 13.000 de followeri.

Puştiul care a primit cecul de 20.000 de euro de la Gică Hagi i-a uimit pe membrii juriului "Next Star" (Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru) din prima ediţie. „Muzica e scopul meu în viaţă, m-am născut cu acest talent, dar nu l-am descoperit din primii ani. Abia pe la 4-5 ani m-am ataşat de muzică“, a spus Omar, care crede că poate aborda orice gen. „Pot să ascult şi să cânt orice gen de muzică, chiar şi rock“, a adăugat el.

Showul „Next Star“ continuă cu al doilea sezon, iar preselecţiile au început miercuri, la Palatul Copiilor din Piatra Neamţ. Caravana va ajunge în următoarele puncte-cheie din ţară:
- Palatul Copiilor Suceava - 18 iulie,
- Palatul Copiilor Cluj Napoca  - 20 iulie,
- Palatul Copiilor Braşov - 21 iulie,
- Palatul Copiilor Craiova - 22 iulie,
- Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti - 23 iulie.

omar next star
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite