VIDEO Andreea Esca, prezentată drept un idol pentru români la postul France 2

0
0

Andreea Esca, prezentatoarea pricipalului jurnal de ştiri de la Pro TV, este subiectul unui reportaj al televiziunii franceze France 2, difuzat în această dimineaţă. Andreea Esca este a două personalitate din România prezentată în emisiunea „Telematin“, după Ilie Năstase, iar jurnalista Marie Mamgioglou de la France 2 a venit special în Bucureşti pentru a-i lua un interviu Andreei.

Marie Mamgioulou a numit-o pe jurnalista de la Pro TV „Claire Chazal a României“ (una dintre cele mai bune jurnaliste ale Franţei – n.r) şi a întrebat-o dacă ştie motivul pentru care este cunoscută aşa în Franţa. „Probabil pentru că prezint jurnalul de aproape 19 ani şi, probabil, pentru că sunt blondă“, a glumit Andreea Esca.

În deschiderea reportajului Marie Mamgioglou o descrie pe vedeta Pro TV drept un „icon“ (idol – n.r.) al românilor. 

Într-un dialog purtat în franceză, aceasta a vorbit despre începuturile carierei de jurnalist şi a povestit că a ales această meserie „absolut din îmtâmplare“.

„Le-a plăcut foarte mult aici, mi-au spus că nu-şi imaginau deloc că românii sunt şi arată aşa. Şi am tras cu toţii concluzia că, din cauza reportajelor negative, România are o imagine complet eronată în Franţa. Au stat cu mine la ştiri şi ne-au felicitat pentru profesionalismul întregii echipe, apoi mi-au cunoscut şi colegii de la revista «The ONE». Şi, bineînţeles, i-am dus să vadă Casa Poporului şi să mănânce la un restaurant bun. Au plecat încântaţi de experienţă, de mâncare şi mai ales de oameni“, a spus Andreea Esca despre experienţa trăită alături de francezi.

TV


Ultimele știri
Cele mai citite