Unchiul prinţesei Kate, unul dintre concurenţii ediţiei britanice a reality-show-ului „Big Brother” VIDEO

0
Publicat:

Unchiul lui Kate Middleton, prinţesă de Wales, s-a alăturat luni reality show-ului „Celebrity Big Brother”, oferindu-le milioanelor de telespectatori ai emisiunii perspectiva tentantă a unor posibile dezvăluiri despre familia regală britanică în timpul conversațiilor cu colegii săi de emisiune, relatează Reuters..

Gary Goldsmith, în vârstă de 58 de ani, este fratele mai mic al mamei lui Kate, Carole Middleton. Goldsmith s-a numărat printre invitaţii la ceremonia prilejuită de căsătoria lui Kate cu William, moştenitorul tronului britanic, în 2011, scrie Agerpres.

Prezenţa unchiului în emisiune survine într-o perioadă dificilă pentru casa regală, după ce regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, iar Kate a fost absentă din viaţa publică, recuperându-se în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale suferite în ianuarie.

Gary Goldsmith
Goldsmith a afirmat că prințesa de Wales este „pur şi simplu perfectă”.Foto: profimedia (Arhivă)

Goldsmith a spus în timpul emisiunii că Kate este „pur şi simplu perfectă”.

Când am făcut cunoştinţă cu William, Catherine gătea, iar William a spus 'Salut, vrei un ceai?'”, a spus el. „Foarte normal”.

  Gary Goldsmith, un om de afaceri care a făcut o avere în domeniul recrutării IT, a spus că doreşte să „clarifice lucrurile” despre proasta sa reputaţie.

Să enervez oamenii este probabil hobby-ul meu preferat”, a adăugat el.

Sunt absolut de coşmar; există un motiv pentru care am avut patru neveste”, a adăugat el.

În 2017, Goldsmith a fost amendat după ce şi-a agresat cea de-a patra soţie, pe Julie-Ann, într-o ceartă pe fondul consumului de alcool.

Goldsmith s-a alăturat altor 11 celebrităţi, printre care juratul unor emisiuni de reality show şi managerul muzical Louis Walsh, precum şi prezentatorul Fern Britton, în casa Big Brother, unde sunt filmaţi în mod constant.

Emisiunea „Celebrity Big Brother” a fost relansată de postul de televiziune ITV la şase ani de la ultima ediţie difuzată de postul rival Channel 5.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite