Serialul „Adela“, de la Antena 1, va fi difuzat pe Netflix FOTO

0
Publicat:

Producția românească intră în lista de seriale a platformei de srreaming la sfârșitul acestei luni.

Serialul Adela a fost difuzat timp de aproape doi ani la Antena 1
Serialul Adela a fost difuzat timp de aproape doi ani la Antena 1

„Adela“, serialul de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1 (difuzat la acest post TV între ianuarie 2021 și decembrie 2022), ajunge şi pe platforma de streaming Netflix, la finalul acestei luni. Producţia a depăşit deja graniţele româneşti toamna trecută, la Târgul de Televiziune de la Cannes, unde mai multe ţări s-au arătat interesate de achiziţionarea serialului.

Proiectul «Adela» ne-a surprins pe toţi, o spun cu mâna pe inimă. Am început filmările intr-o perioadă extrem de grea, când lumea avea nevoie de poveşti şi de un spaţiu în care să poată evada. Iar prin povestea Adelei tocmai asta le-am oferit. Ne-am bucurat că, timp de doi ani, producţia a fost în topul preferinţelor telespectatorilor din România şi iată că interesul pentru ea continuă să existe şi acum“, a declarat Ruxandra Ion.

Adaptată liber după serialul turcesc „Bahar: Viață furată/O Hayat Benim“, producţia s-a bucurat de un real succes în România, unde a avut nu mai puţin de patru sezoane. Cu o distribuţie din care fac parte nume mari ale scenei româneşti, printre care Maria Buză, Anca Sigartău, Mihai Călin, Marian Râlea, serialul a adus în prim-plan poveşti de dragoste, intrigi, drame, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse permanent între lupta dintre bine şi rău. La finalul acestei luni, primul sezon al serialului „Adela“ va putea fi urmărit şi pe platforma Netflix.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite