Răsturnare de clasament la Asia Express, în ultima rundă: cine a câştigat ultima amuletă din Thailanda. Oana Paraschiv s-a accidentat

0
Publicat:

Cel mai recent episod din Asia Express, difuzat în 22 septembrie la Antena 1, a fost unul plin de surprize, cu răsturnări de clasament şi accidentări.

Adi Nartea și Cosmin au câştigat ultima amuletă din Thailanda. Foto Antena 1
Adi Nartea și Cosmin au câştigat ultima amuletă din Thailanda. Foto Antena 1

Probele pe care le-au avut de trecut cele trei echipe pentru câştigarea ultimei amulete din Thailanda la Asia Expres au fost destul de dure, iar lupta a fost foarte strânsă, dar ultima rundă a răsturnat clasamentul.

Înainte de ultima probă, pe locul 1 se aflau Mane și Ioana, cu 6 puncte. Ei erau urmați de Cosmin și Adi Nartea, cu 4 puncte. Pe locul trei, Mihai și Oana, cu trei puncte.

Runda decisivă a fost foarte dificilă, deoarece concurenţii, legați de parteneri (câte doi de fiecare) și cu labe de scafandru în picioare, trebuiau să ia frizbiul și să dărâme cu el o țintă.

În timp ce Adi Nartea și Cosmin au reușit să se sincronizeze foarte bine cu cei doi localnici care le-au fost parteneri în această probă, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte două echipe. Mai mult, Oana Paraschiv s-a accidentat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Concurenţii au trebuit să se coordoneze cu localnici. Foto Antena 1
Concurenţii au trebuit să se coordoneze cu localnici. Foto Antena 1

 „La un moment dat, am intrat într-un ritm că nimic nu ne mai putea opri”, a povestit Adi Nartea. Avansul lor era considerabil, în timp ce restul concurenților se luptau să micșoreze distanța.

Echipa albastră a ajuns a doua la butoaiele pe care se aflau discurile zburătoare, căci cea verde s-a împotmolit la un moment dat, şi perechea Adi și Cosmin a câștigat amuleta în valoare de 1000 de euro.

Oana Paraschiv, care s-a accidentat în timpul ultimei probe, a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Oana Paraschiv a avut nevoie de îngrijiri medicale. Foto Antena 1
Oana Paraschiv a avut nevoie de îngrijiri medicale. Foto Antena 1

„La întoarcere era iadul pe plajă. Mă ustura, ziceai că sunt tăiată până la os. (...)Nu vreau să mai trec niciodată prin asta. Este foarte, foarte dureros”, a spus ea. „Se vedea clar că o doare foarte tare”, a completat coechipierul său, Mihai Găinușă.

În timp ce Adi și Cosmin se bucurau pentru obţinerea ultimei amulete din Thailanda, Oana primea îngrijiri medicale şi plângea de durere. Tânăra a avut nevoie de mai mult timp pentru a își reveni după această probă. Imaginile o arată întinsă pe jos, în timp ce are picioarele bandajate.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite