Primele imagini video din serialul NBC „Emerald City“, în care Ana Ularu este Vrăjitoarea cea Rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialul fantasy „Emerald City“, realizat de postul american de televiziune NBC şi din a cărui distribuţie face parte şi actriţa româncă Ana Ularu, va avea premiera la începutul anului viitor.

Inspirat de celebra poveste „Vrăjitorul din Oz“, primul sezon al serialului „Emerald City“ va avea zece episoade, iar primul va fi difuzat pe data de 6 ianuarie. 

Serialul „Emerald City“ are la bază seria „Land of Oz“, semnată de scriitorul L. Frank Baum, iar NBC a comandat anul trecut primul sezon, care va avea zece episoade şi va debuta în curând pe micile ecrane. Potrivit „The Hollywood Reporter“, „Emerald City“ îi prezintă pe Dorothy Gale, la 20 de ani, şi pe căţelul ei, care sunt transportaţi într-o altă lume, un tărâm mistic în care regatele sunt într-o luptă sângeroasă pentru supremaţie. Mai exact, irealul tărâm al lui Oz, unde vrăjitoarele nu rămân moarte pentru multe vreme, iar o simplă tânără se transformă într-o războinică încăpăţânată, care ţine în mâinile sale soarta regatelor. 

Ana Ularu o interpretează pe Vrăjitoarea cea Rea din Vest, personajul principal negativ, distribuţia fiind completată de actorii Adria Arjona (Dorothy Gale), Vincent D'Onofrio (Vrăjitorul), Oliver Jackson-Cohen (Lucas), Geran Howell (Jack), Joely Richardson (Glinda), Jordan Laughran (Tip) şi Mido Hamada (Eamonn). 

Ana Ularu este una dintre actriţele din România care se bucură de apreciere peste hotare, reuşind în ultimii ani să-şi îmbogăţească filmografia cu producţii străine de succes. Anul acesta, românca a putut fi văzută pe marile ecrane şi în „Inferno“, cel de-al treilea film din franciza „Codul lui Da Vinci“, în care rolul principal este interpretat de apreciatul actor american Tom Hanks (60 de ani).

Actriţa Ana Ularu a apărut şi în drama „Serena“ (2014), în regia câştigătoarei de Oscar Susanne Bier, unde a jucat alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper. De asemenea, Ana a jucat rolul principal în SF-ul „Index Zero“ şi a apărut în serialul „Familia Borgia“, difuzat de HBO, care l-a avut cap de afiş pe actorul Jeremy Irons.

Ana Ularu a avut unul din rolurile principale în filmul „Italiencele“ (2004), de Napoleon Helmis, şi a mai jucat în scurtmetrajul „Turkey Girl“, de Cristian Mungiu, filmul colectiv „Obiecte pierdute/ Lost and Found“, în „Hârtia va fi albastră“, de Radu Muntean, dar şi în „Tinereţe fără tinereţe“, al lui Francis Ford Coppola. Totodată, ea a primit trofeul Boccalino - premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din „Periferic“, de Bogdan George Apetri. De asemenea, Ana Ularu a jucat în „Sunt o babă comunistă“, de Stere Gulea, şi „O vară foarte instabilă“, de Anca Damian.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite