Noutăţile lunii iulie pe Netflix: comedie, drame şi aventuri de naratat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna iulie vă puteţi începe dimineţile la cafea cu unul dintre comedianţii preferaţi, iar serile călduroase de vară vi le puteţi rezerva noilor episoade din „El Chapo“ şi „Orange Is The New Black“. „Adevărul“ vă recomandă cele mai interesante titluri pe care le puteţi viziona pe Netlix în iulie.

Începând cu 1 iulie, pe Netflix sunt disponibile sezonul 4 al serialului „Sherlock“, cu Benedict Cumberbatch în rol principal, şi filmul „The Lobster“, nominalizat la Oscar 2017 pentru Cel mai bun scenariu.

Tot în luna iulie revine „El Chapo“ cu sezonul 3, iar spre final, pe 27 iulie, le revedem pe fetele din „Orange Is The New Black“ în sezonul 6. 

6 iulie 

„Anne cu «e» la sfârşit“ (serial, sezonul 2)

Mult-iubita şi tânăra eroină din Green Gables revine. De această dată cu şi mai multă iniţiativă.

„Comedieni în maşini la o cafea: O cafea proaspătă“ 

Într-un nou set de 12 episoade, Jerry Seinfeld se plimbă cu 12 comedieni celebri, precum Jerry Lewis, Ellen DeGeneres şi Dave Chappelle. 

10 iulie

„Baronii drogurilor“ (documentar, sezonul 2)

Baronii drogurilor - El Chapo, Jemeker Thompson, Christopher Coke şi Klaas Bruinsma - se folosesc de frică şi violenţă pentru a face bani şi a evita autorităţile.

13 iulie

„Călătorie către sfârşit“ (film)

În urma unui cataclism misterios, un bărbat traversează ţara într-o călătorie plină de pericole pentru a-şi salva iubita gravidă.

Cele mai tari seriale, filme şi documentare de văzut pe Netflix în luna iulie

Alte producţii originale Netflix disponibile în iulie:

3 iulie

„Comicul de serviciu“ (serial)

Un grup divers de viitori comedieni se întrec în numere de câte 15 minute şi creează un adevărat show de stand-up.

„Fete cuminţi“ (serial)

Trei mame din suburbii orchestrează un jaf la magazinul local pentru a scăpa de problemele financiare şi a deveni independente. Împreună.

6 iulie

„Jocuri sacre“ (serial)

Datorită unei vechi legături, un poliţist onest ia urma unui mafiot, însă avertismentul misterios al acestuia îl convinge că trebuie să salveze Mumbaiul de la dezastru.

„Samantha!“ (serial)

Samantha, un mic star al anilor '80, bate la porţile celebrităţii bazându-se pe tot felul de mişcări hilare şi nebuneşti care s-o aducă iar în lumina reflectoarelor.

„Moştenirea vânătorului de căprioare“ (film)

Tot ce vrea din această excursie este o legătură cu fiul său. Şi ca fiul să omoare o căprioară, iar el să filmeze totul.

„Pielea lupului“ (film)

Un vânător care trăieşte într-un orăşel de munte abandonat din nordul Spaniei vrea să scape de singurătate şi să-şi găsească o nevastă.

„Prima echipă: Juventus - Partea B“ (documentar)

În cea de-a doua parte a sezonului, Juve speră să se menţină pe poziţii şi să câştige un nou campionat în timp ce merge mai departe şi în Champions League.

„Inside the World’s Toughest Prisons“ (documentar, sezonul 2)

Raphael Rowe, care a stat 12 ani în spatele gratiilor pentru o crimă pe care nu a comis-o, investighează unele dintre cele mai dure închisori din lume. 

„Cineva să-l hrănească pe Phil: Felul doi“ (documentar)

Phil Rosenthal îşi continuă călătoria în jurul lumii, oprindu-se de această dată în Dublin, Veneţia, Buenos Aires, Copenhaga, Cape Town şi New York. 

„Frâu liber“ (serial pentru copii, sezonul 2)

Cum Zoe şi echipa se pregătesc pentru Naţionalele de Juniori, ei trebuie să treacă peste pierderea unui membru al echipei, un foc misterios şi alte obstacole.

7 iulie

„Mr. Sunshine“ (serial)

Un băiat care ajunge în SUA după expediţia Shinmiyangyo din 1871 se întoarce în Coreea tocmai într-un punct de cotitură istoric şi se îndrăgosteşte de o aristocrată.

13 iulie

„Goana dulce mult aduce“ (serial)

Cel mai important ingredient este timpul. Cu el luptă echipele concurente în prepararea celor mai gustoase deserturi.

„Jim Jefferies: Ăsta sunt eu“ (comedie)

Ireverenţiosul Jim Jefferies depăşeşte toate limitele, glumind pe seama întâlnirilor cu celebrităţi, a ipocriziei politice şi a minunilor corpului uman.

„Marile aventuri ale Căpitanului Chilot“ (serial pentru copii)

De la o peripeţie la alta, doi amici de clasa a patra îl transformă pe directorul ţâfnos al şcolii în Căpitanul Chilot, un supererou care salvează situaţia.

15 iulie

„Familie bonus“ (serial, sezonul 2)

Pe măsură ce Lisa şi Patrik duc relaţia la nivelul următor, neplăceri, probleme financiare şi o revelaţie uimitoare urmăresc  întreaga familie.

„The Joel McHale Show cu Joel McHale“ (serial)

Tendinţe, cultură pop, reţele de socializare, scheciuri originale şi multe altele în noul show de comedie săptămânal prezentat de Joel McHale.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite