VIDEO Cele mai tari seriale, filme şi documentare de văzut pe Netflix în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate că aşteptai ultImul episod din „Sense8“ sau rezolvarea misterului din „Scara“. Şi, dacă ai urmărit primul sezon, în iunie poţi afla în continuare „Povestea lui Dumnezeu“. „Adevărul“ vă recomandă cele mai interesante titluri pe care le puteţi viziona pe Netlix în perioada 1-15 iunie.

„Fata din tren/ The Girl on the Train“ (film) – 1 iunie

Ecranizare a romanului omonim, care la nivel mondial s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare, thrillerul „Fata din tren“ o are în rolul principal pe actriţa Emily Blunt. Devastată încă din cauza recentului divorţ, Rachel îşi mai găseşte clipe de linişte observând zilnic în drumul către muncă un cuplu, pe care şi-l imaginează perfect. Totul i se pare extrem de frumos la acea familie de la periferie până într-o dimineaţă când devine martora unei întâmplări şocante şi se vede implicată fără voie în dezlegarea misterului.

„Deepwater Horizon/ Eroi în largul mării“ (film) – 1 iunie

O explozie de proporţii a avut loc pe 20 aprilie 2010, la 1.500 metri în Golful Mexic, la 80 kilometri de Venice (Louisiana). Puţul de petrol ce perfora platforma Deepwater Horizon a fost distrus de teribilul accident ce a ucis 11 lucrători, rânind alţi 17. Mii de barili de petrol au început să fie eliberaţi zilnic din puţ, iar „mareea neagră“ ce a acoperit Golful şi-a extins braţele distrugătoare spre restul apelor lumii, riscând să afecteze pe termen lung animalele, viaţa omului, chiar şi industria.

„Povestea lui Dumnezeu cu Morgan Freeman“ (documentar) – 1 iunie

O călătorie prin milenii de istorie, arheologie şi teologie, dar şi o căutare personală a celebrului actor american Morgan Freeman. 

„Sense8“ (episodul final) – 8 iunie

În acest final de serie palpitant, cei opt membri din cluster şi aliaţii lor luptă să salveze legătura pe care o au şi să îi oprească pe duşmani pentru totdeauna.

„The Staircase/ Scara“ (documentar) – 8 iunie

Serialul documentar deschide o nouă perspectivă asupra răsunătorului caz de crimă în care a fost implicat autorul Michael Peterson, acuzat că şi-a ucis soţia în 2001.

„Alex Strangelove“ (film) – 8 iunie

Liceanul Alex Truelove se află în misiunea de a-şi pierde viriginitatea, mai mult din cauza nerăbdării prietenei lui şi a presiunii puse de cei din jur.

   

Cele mai tari seriale, filme şi documentare de văzut pe Netflix în luna iunie

Alte producţii originale Netflix disponibile în iunie:

1 iunie

„13 noiembrie: Parisul sub atac“ (serial)

Supravieţuitori şi membri ai echipelor de intervenţie spun poveşti înspăimântătoare, dar şi de eroism şi umanitate din timpul atentatelor din Paris, din noiembrie 2015.

„You Me Her“ (Sezonul 3) 

Emma, Jack şi Izzy se află în faţa unor decizii importante despre maturitate, carieră şi ideea de a fi împreună.

„Tu eşti vinovatul!“ (serial)

Având de rezolvat diferite cazuri în fiecare episod al acestui concurs, şase detectivi trebuie să-l rezolve pe cel mai important: ce s-a întâmplat cu Proiectul D?

3 iunie

„Pauza cu Michelle Wolf“ (serial)

Michelle Wolf îi ia pe toţi la ţintă fără remuşcări în acest show tematic săptămânal care aduce scheciuri, comedie cu public şi invitaţi în studio.

8 iunie

„Marcella“ (Sezonul 2) 

În timp ce Marcella află sursa pierderilor ei de memorie prin hipnoterapie, fiul ei este prins într-o anchetă a poliţiei despre un ucigaş de copil. 

„Nunta lui Ali“ (film)

După ce a spus o minciună nevinovată care a scăpat de sub control, fiul unui cleric din Melbourne născut în Iraq trebuie să aleagă între datoria faţă de familie şi ceea ce îi spune inima.  

„Franco Escamilla: De dragul anecdotei“ (comedie)

Comedianul mexican Franco Escamilla îşi creează glumele din ceea ce trăieşte - şi este gata să facă orice pentru un material nou.

„Ursuleţii detectivi“ (serial pentru copii)

Ce s-a întâmplat cu omul de zăpadă? Unde s-au dus toate omizile? O echipă de detectivi urşi, frate şi soră, rezolvă toate misterele din vecinătatea lor.

„Vidul misterios“ (serial pentru copii)

Trei adolescenţi îşi unesc forţele pentru a reveni acasă, după ce se trezesc pe un tărâm straniu plin de portaluri magice, enigme de nepătruns şi bestii nemiloase.

12 iunie

„Campioni“ (serial)

La ani de zile după ce şi-a lăsat iubita gravidă, Vince, fost mare sportiv în liceu, îl cunoaşte pe Michael, fiul său excentric, şi învaţă să fie tată, cântec cu cântec.

14 iunie

„Marlon“ (serial)

Marlon, un superstar al internetului cu o personalitate puternică, este provocat să ia decizii mature. Dar ceea ce îi lipseşte raţionamentului se află în inima sa.

15 iunie

„Ferma: Partea 5“ (serial)

Băieţii Bennett se confruntă cu o ameninţare în planul lor de a cumpăra ferma Peterson. Între timp, Beau încearcă s-o ia mai uşor după internarea în spital.

„Beirut“ (film)

Un spion american este răpit într-un Beirut sfâşiat de războiul civil, aşa că un fost diplomat se întoarce în oraş pentru a negocia un schimb de prizonieri cu miză uriaşă.

„Aşa ţi-e scris!“ (film)

După ce au supravieţuit unui atac cu bombă, doi mafioţi din Ierusalim şi-au schimbat metodele şi principiile, iar acum vor ca rugăciunile supuşilor de la Zidul Plângerii să devină realitate. 

„Lipeala“ (film)

Două angajate extenuate şi prost plătite urzesc un plan prin care să scape de şefii lor insuportabili, aranjând o lipeală între ei.

„Eterna duminică“ (film)

O absenţă de 35 de ani. O reuniune de 10 ani. O solicitare dureroasă. Unele răni au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca. 

„Antologia dorinţei“ (film)

De la căsătorii tensionate la fantezii arzătoare: patru poveşti despre iubire, pofte trupeşti, sex şi dorinţe - unele interzise, altele neîmpărtăşite. 

„True: Prieteni magici“ (serial pentru copii)

Roboţi, schimbări de corpuri - şi un trol dificil? Nu există niciun mod de a opri acest gardian bun atunci când prietenii ei au nevoie de ajutor.

„W. Kamau Bell: Negru şcolit la privat“ (comedie)

Bine ai revenit într-o lume minunată, plină de prietenie, aventură şi dorinţe magice care transformă visurile în realitate. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite