Lansări DVD
0Iată o serie de DVD-uri lansate de curând.
Splendoare în iarbă
Regie: Elia Kazan; Distribuţie: Natalie Wood, Warren Beauty, Pat Hingle
În anii ’20, într-un orăşel din Kansas, Deanie, o adolescentă îndrăgostită, ar face orice pentru a fi fericită alături de Bud, băiatul pe care îl iubeşte. Problemele apar atunci cănd părinţii lui Bud află despre idila fiului lor. Tatăl lui este cel mai puternic afacerist din zonă.
El se opune relaţiei cu Deanie, motiv pentru care îl expediază pe Bud la universitate. Perioada de timp care îi desparte pe cei doi îndrăgostiţi este decisivă. Patru ani înseamnă foarte mult, iar Deanie ştie că nu îi poate oferi prea multe lui Bud. Fata este în pragul nebuniei şi are nevoie de multă forţă pentru a rezista încercării la care este supusă şi pentru a-şi reface viaţa.
Podul Waterloo
Regie: Mervyn LeRoy; Distribuţie: Vivien Leigh, Robert Taylor
Myra şi Roy se întâlnesc pe podul Waterloo, unde se adăpostesc de un raid aerian şi se îndrăgostesc la prima vedere. Dar el pleacă pe front şi, la scurt timp, Myra află că a dispărut în misiune.
Pentru a se întreţine devine prostituată. Roy însă trăieşte, se întoarce, dar ea nu mai este femeia de care se îndrăgostise în trecut.
Gaşca
Regie: Michel Lembeck; Distribuţie: Elizabeth McLaughlin, Ellen Marlow
Massie Block e o adolescentă pasionată de modă. Este mica vedetă din şcoala particulară de fete, dintr-o suburbie a New York-ului.
Din gaşca lui Massie fac parte şi Alice Rivera, o mică expertă în shopping şi Dylan Marvil, care ştie totul despre diete. Massie e lidera găştii şi trebuie să facă eforturi pentru a se menţine în top.
Copiii Iadului
Regie: Steven Brill; Distribuţie: Adam Sandler, Tom Lister
Stăpânul Întunericului refuză să lase regatul în grija celor trei fii ai săi. Astfel doi dintre ei ies din lumea lor şi creează propriul lor regat pe Pământ.
În felul acesta, sufletele celor condamnaţi nu mai ajung în Iad, iar Stăpânul Întunericului îşi trimite cel de-al treilea fiu în lumea celor vii, pentru a-şi convinge fraţii să se reîntoarcă.
Amuzament
Regie: John Simpson; Distribuţie: Katheryn Winnick, Jessica Lucas
Thabita, Shelby şi Lisa sunt prietene încă din timpul şcolii. Ele se despart după absolvire, dar viaţa lor ia o întorsătură neaşteptată.
Cele trei vor merge către aceeaşi destinaţie înfricoşătoare, unde cineva va încerca să se răzbune, ca urmare a unui incident petrecut în anii de şcoală. Destinaţia e o închi-soare .
Când un bărbat iubeşte o femeie
Regie: Luis Mandoki; Distribuţie: Andy Garcia, Meg Ryan, Ellen Burstyn
Filmul e o frumoasă poveste de dragoste, în care Alice şi Michael au muncit din greu pentru a putea să ducă o viaţă sigură, alături de cele două fiice ale lor.
Dar un secret întunecat iese la iveală din trecutul lui Alice şi este pe cale să-i destrame familia. Ceea ce dragostea a construit în ani, un secret poate distruge într-o clipă.























































