Video „iUmor“: Mihaela Pripici a fost la un pas să clacheze pe scenă, dar a câștigat marele premiu. „Mi s-a rupt sufletul“ VIDEO FOTO
0Tânăra din Curtea de Argeș a câștigat finala celui de-al 14-lea sezon al show-ului de comedie și premiul de 20.000 de euro. Ea a avut un atac de panică pe scenă, dar a revenit în forță.
Finala show-ului de comedie de la Antena 1 a adus multe emoții în platoul „iUmor“. Cei 11 finaliști au fost: Maria Grosu, Teodora Nedelcu, trupa Duo Olé, Mihaela Pripici, Elena Voineag, Ionuţ Ţigănescu, The Free Tenors, Varză, Paul Szabo, Dima Ţui și trupa Pe Cap.

Mihaela Elena Pripici, marea câștigătoare, are 23 de ani, este din Curtea de Argeș și, cu toate că și-a croit un drum sigur spre lumea stand-up-ului din România, unde este foarte apreciată, în finala „iUmor“ a fost copleșită de emoții.
Cu vocea tremurând, ea a cerut câteva minute de pauză, după ce s-a blocat pe scenă și nu și-a mai putut continua numărul. „Ce putere are în ea... habar n-are! Deci să te blochezi, să te dai jos de pe scenă și să zici: «Am nevoie de un moment, revin». Eram sigur că nu vine înapoi“, a spus Cătălin Bordea, unul dintre membrii juriului. „A venit din nou fără să se bâlbâie, fără să tremure și a dat totul brici, cap-coadă“, a completat Nelu Cortea.
Un moment de stand-up inspirat din viața ei
Revenită în fața juriului, Mihaela Pripici a creat un număr de stand-up savuros, inspirat din propriile experiențe. Printre subiectele abordate se numără faptul că și-a schimbat recent terapeuta, reacțiile pe care le-a avut în două situații diferite din trafic, dar și faptul că își dorește o relație. Cătălin Bordea a fost atât de impresionat de prestația ei, încât, după ce Mihaela a livrat ultima glumă, a mers pe scenă și a îmbrățișat-o. „A fost prima oară în emisiunea asta când mi-a venit să plâng. Mi s-a rupt sufletul. Este imaginea vulnerabilității fetița asta și este atât de bună. M-am dus pe scenă să o încurajez. Îmi venea să plâng rău, dar m-am abținut“, a declarat Cătălin Bordea la testimoniale.
„A fost o seară extraordinară! Putea fi un show internațional, am mai zis“, a punctat Delia, iar Cheloo a adăugat: „A fost o finală de nota 10!“.
Ce va face cu banii de la iUmor
Telespectatorii au votat-o într-un număr foarte mare pe Mihaela Pripici, astfel că a fost desemnată câștigătoarea sezonului 14 „iUmor“. La scurt timp după ce a aflat că a câștigat marele premiu de 20.000 de euro, comedianta a dezvăluit ce va face cu banii.
„Sunt încă în stare de șoc, nu realizez ce s-a întâmplat. A fost un moment epic, în care au fost alături de mine cei mai importanți oameni din viața mea: părinții mei, sora mea, Alina și Adi – a doua mea famile – și câțiva prieteni pe videocall. O parte din bani o voi dona, iar pe restul, cel mai probabil, o să-i pun deoparte ca să îmi iau un apartament departe de Chiajna“, a spus ea.






