Iuliana Tudor aduce „Vedeta populară“ de Paşte. O nouă regulă în talent-show-ul de folclor

0
Publicat:

Emisiunea-concurs prezentată de Iuliana Tudor revine la TVR pe 16 aprilie, de la ora 21.00 și va fi difizată în fiecare duminică seara.

 Iuliana Tudor promovează folclorul la TVR de 23 de ani
Iuliana Tudor promovează folclorul la TVR de 23 de ani

Folclorul şi tradiţiile au însoţit dintotdeauna momentele emoţionante ale sărbătorilor româneşti. Ce putea fi, aşadar, mai potrivit pentru seara de Paşti, decât o petrecere cu muzică populară, tineri artişti şi divertisment de calitate? Cu mare bucurie, Iuliana Tudor revine duminică, la ora 21.00, în studioul „Vedeta populară“, pentru debutul unui nou sezon al talent-show-ului de folclor de la TVR 1. 

„«Vedeta populară» a devenit un fenomen şi iată că am ajuns la sezonul 9, în care am descoperit, în continuare, copii de 16 ani, acum împliniţi, care aşteaptă de ani buni să fie pregătiţi să urce pe scena emisiunii. Mi se pare fantastic, pentru că vorbim, totuşi, de o lume care nu e neapărat ancorată în cotidianul lui 2023; şi să vezi entuziasmul acestor copii, dorinţa lor de a fi acolo şi de a promova cultura tradiţională din România, aşa cum au văzut că se întâmplă în cadrul talent-showului nostru, este îmbucurător“, a spus Iuliana Tudor,

Timp de nouă săptămâni, vom descoperi concurenţii sezonului 9, în şapte ediţii de concurs, urmate de semifinală şi finală. Surpriza pe care o aduce revenirea concursului este o nouă regulă: la finalul celor șapte ediții preliminare, concurenții plasaţi pe locul al doilea vor primi o nouă șansă de a se califica în semifinală. Prin tragere la sorți, unul dintre ei își va putea continua drumul la „Vedeta populară“. La finalul sezonului, însă, unul singur va câștiga titlul de Vedetă Populară și Marele premiu de 100.000 de lei.

La masa juriului se află din nou Grigore Leșe, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Elise Stan şi Bogdan Mihai Simion.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite