„Istorii de bun gust“: călătorie culinară din Bangladesh până în Egipt

0
Publicat:

Emisiunea „Istorii de bun gust”, difuzată azi, de la ora 21.00, la TVR 2, şi duminică, de la ora 12.00, la TVR Cultural, ne poartă prin câteva bucătării exotice din Bangladesh, Malaysia şi Egipt.

Invitați speciali la „Istorii de bun gust“ FOTO TVR
Invitați speciali la „Istorii de bun gust“ FOTO TVR

Orez, zahăr, sare după gust, cardamom, scorţişoară, lămâie şi ghimbir, iar la alegere, se pot adăuga stafide, lapte praf, lapte condensat şi esenţă de trandafiri. Cam atât ar fi suficient cât să iasă un preparat tradițional de anul nou în Bangladesh. Și la noi e tot tradițional, pentru că am copilărit cu orez cu lapte sau colarez, cum se mai spune în unele regiuni, dar preparat cu mai puține mirodenii”, dezvăluie Camelia Moise subiectul noii ediţii „Istorii de bun gust”.

Şi, cum la „Istorii de bun gust” nu e vorba numai despre mâncare, vom asculta muzică şi vom urmări dansuri tradiţionale, apoi vom depăna amintiri cu oameni din aceste popoare care s-au îndrăgostit şi au rămas în România. De curând, în Bangladesh s-a sărbătorit Pohela Boishakh, prima zi a calendarului bengalez, calendarul oficial al Bangladeshului. Ziua este celebrată printr-un mare festival, care se ţine atât în Bangladesh, cât și în statele indiene Bengalul de Vest, Tripura, Jharkhand și Assam, indiferent de religie.

Celebrarea Pohelei Boishakh își are rădăcinile în tradițiile comunității musulmane din Old Dhaka în timpul stăpânirii Mughal. În 2016, UNESCO a declarat Pohela Boishakh moştenire culturală a umanităţii. Sărbătorit cu procesiuni, târguri și timp petrecut în familie, festivalul a prilejuit şi în România un eveniment culinar.

Astăzi, am ales un program culinar pentru a celebra tradiția noastră. Vom face payesh, o budincă dulce, pe care o facem de Anul Nou, dar și cu ocazia altor sărbători. Se fierbe laptele, se adaugă orezul și se amestecă continuu, să nu se prindă, până va fi gătit. Se pune scorțișoară şi, când orezul a început să se îngroașe, se poate adăuga lapte praf, lapte condensat și zahăr. Prepararea rețetei durează aproximativ 20 de minute”, a spus Bushra Meherin Ali, soţia ambasadorului Republicii Bangladesh.

La întâlnire, echipa „Istorii de bun gust” a mai descoperit preparate din Malysia, precum Nasi lemak sau orez gras, un mic dejun tradiţional făcut din orez gătit în lapte de cocos, cu peşte, alune, câteva felii de castravete şi sos iute. Koshari este considerat de mulți dintre egipteni drept preparatul național, reprezentativ, al Egiptului. Acesta a fost inventat în secolul al XIX-lea, când clasa muncitoare a început să aibă acces la mai multe ingrediente, cum ar fi orez, macaroane şi legume. Desigur, moștenirea civilizației antice a avut o influență profundă asupra peisajului culinar al Egiptului. Deși împărtășește asemănări cu bucătăria mediteraneană, să ne gândim la varietatea de legume umplute cu orez, kebab și shaorma.

Egiptul este țara care și-a cultivat propria dietă distinctă, formând o cultură culinară bazată în mare măsură pe malurile fertile și antice ale emblematicului fluviu Nil. Portul obiceiurile, mâncarea s-au format în timp, ca urmare a unor experiențe istorice și condiții geografice specifice. „Bucătăria egipteană este foarte bogată. Avem multe preparate culinare cunoscute în toată lumea, precum koshari, falafel, iar ca desert avem omari. De asemenea, avem un fel de supă pe care o mâncăm cu pâine sau orez, se numește molocaia, este făcută cu un soi de frunze verzi, care sunt foarte gustoase. Avem și noi ceva similar cu orezul care a fost gătit astăzi, este o budincă de orez, un desert”, spune May Salaheldin Mahmoud Saied, soţia ambasadorului Egiptului. Dacă sunteţi curioşi să aflaţi care este preparatul care reprezintă în ochii oaspeţilor străini savoarea României, răspunsurile au fost împărţite între sarmale, mămăligă şi papanaşi.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite