„Dosarele DNA“, la Prima TV: totul despre cazul „Valiza“, în care a fost condamnat Gigi Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 23 decembrie, de la ora 20.30, Prima TV vă prezintă în cadrul emisiunii „Dosarele DNA“ o analiză completă a dosarului „Valiza“, în care Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru dare de mită.

În această ediţie a emisiunii „Dosarele DNA“, realizatorul Marius Saizu, Claudiu Dumitrescu, procuror şef-secţie DNA, şi jurnalistul Daniel Andrei Nazare redeschid dosarul „Valiza“, în care au fost condamnaţi mai mulţi oameni din fotbalul românesc. Printre aceştia se numără Gigi Becali, patronul echipei Steaua (trei ani de închisoare cu executare), şi Victor Piţurcă, fostul selecţioner al echipei naţionale (un an de închisoare cu suspendare).

Procurorul care a instrumentat cazul, Claudiu Dumitrescu, a acordat un amplu interviu echipei emisiunii „Dosarele DNA“, în care a oferit toate detaliile despre anchetă. Investigaţiile au început atunci când procurorul DNA s-a autosesizat pe baza informaţiilor care circulau în presă.

Punctul culminant al anchetei a fost în momentul în care procurorii l-au prins, la Cluj, pe Teia Sponte (vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Steaua) cu suma de 1.700.000 de euro, pe care urma să o împartă jucătorilor de la Universitatea Cluj. „De fapt, n-a fost o valiză, a fost o borsetă. Până atunci nu văzusem nici eu 1,7 milioane de euro. Erau 3.400 de bancnote noi de 500 de euro“, a declarat procurorul Claudiu Dumitrescu.

„În emisiunea de marţi, transmisă de Prima TV, de la 20.30, veţi putea vedea, pe lângă declaraţiile exclusive ale procurorului de caz, Claudiu Dumitrescu, şi reconstituiri ale interceptărilor şi filajelor care au constituit probele cruciale din acest dosar, a declarat Marius Saizu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite