VIDEO „Dosarele DNA“, analizate la Prima TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Saizu analizează informaţiile din spatele celor mai
cunoscute dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie FOTO Prima TV
Marius Saizu analizează informaţiile din spatele celor mai cunoscute dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie FOTO Prima TV

Emisiunea „Dosarele DNA“  prezintă detalii despre cazurile de corupţie care au zguduit societatea românească, în fiecare marţi, de la ora 20:30, la Prima TV. În prima ediţie, dosarele în care au fost anchetaţi şi condamnaţi Gigi Becali şi George Copos au fost dezvăluite de Marius Saizu, gazda producţiei. Deşi are încredere în independenţa jutiţiei, Saizu spune că România suferă încă de „flagelul corupţiei“.

Prezentată de Marius Saizu, jurnalist de investigaţii şi corespondent de război, producţia „Dosarele DNA“ îşi propune să redeschidă în fiecare săptămână  câte două dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi să facă o analiză completă şi obiectivă a cazurilor de corupţie din România. Toate cazurile discutate în emisiune vor viza anchete încheiate, în care instanţa supremă de judecată a emis o sentinţa definitivă şi irevocabilă.

„Dosarele DNA este o emisiune care îşi propune să explice pe înţelesul tuturor, şi prezentând toate punctele de vedere ale părţilor implicate, ce s-a întâmplat de fapt în spatele cazurilor de corupţie. Statul român a pierdut miliarde de euro în contracte frauduloase. Acum, la 25 de ani după Revoluţie, este momentul să aflăm cine a condus ţara din umbră, în tot acest timp“, a explicat Vlad Sterescu, Head of News Prima TV.

Cazuri lămurite de procurorul-şef adjunct al DNA

În ediţia de marţi seară, două cazuri de maximă amploare ţin capul de afiş: dosarul „Schimbului de terenuri“ şi dosarul „Loteria Română“. 

Astfel, Prima TV prezintă pe larg povestea din spatele dosarelor în care au fost acuzaţi şi condamnaţi Gigi Becali, fost europarlamentar, şi George Copos, fost vice-premier. Ulterior, emisiunea va mai aborda dosarele lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, însă se va concentra şi asupra unor nume mai puţin mediatizate. „Nu ne oprim doar la «celebrităţi». Îi avem în vedere şi pe cei care nu au avut funcţii importante în stat. Prin faptele lor de corupţie, aşa cum au fost prezentate de procurori şi mai apoi dovedite de magistraţi, au adus prejudicii care au depăşit un milion de euro. După cum ştiţi, DNA are competenţe doar în situaţia în care prejudiciul depăşeşte această sumă“, a ţinut să precizeze Marius Saizu

În aceeaşi ediţie, Călin Nistor, procurorul-şef adjunct al DNA, a explicat modul în care anchetatorii au intrat pe firul fraudelor, care au fost punctele culminante ale investigaţiei şi ce mecanisme au folosit cei doi foşti patroni de cluburi sportive pentru a obţine ilegal două milioane de euro.

„Nu ne oprim doar la «celebrităţi». Îi avem în vedere şi pe cei care nu au avut funcţii importante în stat“ Marius Saizu, jurnalist

Flagelul corupţiei prezent în România

Informaţiile prezentate în producţia Prima TV au la bază interviuri cu procurorii DNA care au analizat cazurile, mărturii ale inculpaţilor, dar şi declaraţii ale avocaţilor acestora, arată Saizu. „Mai mult decât atât, vrem să descoperim care a fost «călcâiul lui Ahile», al fiecăruia. Toţi cei anchetaţi, plecând de la Becali până la Adrian Năstase, au avut un punct slab“, completează prezentatorul.

Având în vedere contextul actual, Marius Saizu este de părere că  „jutiţia reuşeşte să fie independentă şi să-şi facă  treaba“, deşi România suferă de „flagelul corupţiei“  de mai bine de 25 de ani. „Dacă îi spunem caracatiţă, cred că suntem prea blânzi. Este mult mai mult decât o caracatiţă. Este un flagel. Din păcate, senzaţia mea este că unor oameni le curge corupţia prin sânge, şi nu doar de 25 de ani încoace. Unii îşi pot stopa aceste «înclinaţii», alţii din păcate nu. Atunci ajung să fie materie primă pentru procurori şi, implicit, pentru instanţe“, încheie el.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite