Croitoreasa Ana Maria Pantaze a câştigat „Românii au talent“: cu ce piesă a cucerit publicul prima concurentă pentru care Mihai Petre a apăsat Golden Buzz-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Croitoreasa Ana Maria Pantaze a fost desemnată câştigătoarea celui de-al nouălea sezon „Românii au talent“, fiind primul concurent pentru care Mihai Petre a apăsat Golden Buzz-ul după ce a lipsit câteva sezoane din show-ul de la Pro TV.

Ana Maria Pantaze a câştigat marele premiu de 120.000 de euro de la „Românii au talent“, în finala celui de-al nouălea sezon, de vineri, 31 mai. 

Concurenta, în vârstă de 38 de ani, care l-a făcut pe Mihai Petre să apese Golden Buzz-ul, a fost şi de această dată preferata telespectatorilor, care i-au oferit cele mai multe voturi. Ana Maria a interpretat în finala show-ului de la Pro TV piesa „Purple Rain“. 

„Vreau să mulţumesc tuturor că au avut încredere în mine, sunt foarte emoţionată, nu mă pricep la discursuri. Vă mulţumesc foarte mult, mulţumesc şi juriului că a avut încredere în mine“, a declarat concurenta.

„Sunt atât de încântat pentru că ea este numărul special pentru mine, este pentru prima dată când am apăsat Golden Buzz-ul şi am făcut-o atât de cinstit, pentru că am simţit că numărul şi ea reprezintă ideea pentru care a fost creat acest show. Ce o scoate pe ea din mulţime este faptul că e un număr simplu, a venit pe scenă pentru că are o pasiune, nu e antrenată. Cred că e reţeta câştigătoare, cred că vreau să văd din ce în ce mai mulţi oameni care ne demonstrează că dacă au un vis, deşi pare imposibil, el poate fi realizat. Ea ajută la construirea unei lumi mai bune şi care să inspire“, a spus Marius Petre. 

„Mihai Petre este de vină, el mi-a dat Golden Buzz-ul“, a glumit câştigătoarea „Românii au talent“, care are o poveste de viaţă demnă de un roman

„Nu e meritul meu, e doar al ei. Mă bucur că a câştigat, sper să continue şi să aibă mult mai mult curaj, am simţit-o extrem de emoţionată în seara asta. A fost o finală foarte grea. Sunt şi bucuros, şi trist, dar emoţiile astea ne fac oameni. Ea îi va inspira pe cei de acasă să se exprime liber, să cânte, să danseze şi le va da speranţa că visele se pot împlini“, a declarat Mihai Petre în culise. 

Magicianul Magitot (Marius Drăguş) a câştigat premiul de originalitate „Românii au talent“ 2019, în valoare de 10.000 de euro. 

Pe locul al doilea în preferinţele publicului s-a clasat Aris Negoiţă, poreclit Mowgli, care a ajuns la inimile telespectatorilor atât prin numărul său de dans, cât şi prin atitudine. El a primit un Golden Buzz de la cei doi prezentatori ai show-ului, Pavel Bartoş şi Smiley. Pe locul al treilea s-a clasat Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti. 

Clasamentul „Românii au talent“ 2019. Toate prestaţiile din finală

Ana Maria Pantazi - locul 1

Aris Negoiţă - locul 2

Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti - locul 3

Anton Joseph - locul 4

Ema Stoian - locul 5

Elena Gibson - locul 6 

Magitot - locul 7 

Isabela Stănescu - locul 8

Andreea Tucaliuc - locul 9

Rareş Bratu - locul 10

Stevie Starr - locul 11

CITEŞTE ŞI

VIDEO Toate momentele şi clasamentul din finala Românii au talent: cum a votat publicul

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite