VIDEO O melodie ce îndeamnă la o „pandemie de dragoste”, în topurile din Marea Britanie, Ţările de Jos şi Croaţia
0
Lansată de către formaţia rock Whiteheads din Croaţia la finalul săptămânii trecute, melodia ”Pandemic of Love”, ce critică războiul din Ucraina, lipsa de moralitate şi fake news-urile, se bucură deja de succes în topuri în mai multe ţări.
Cântecul sugerează răspândirea unei ”pandemii” de dragoste în locul răspândirii războiului din Ucraina. Cântecul este deja difuzat pe zeci de posturi de radio din Europa de Vest şi a intrat în topurile muzicale din Marea Britanie, Olanda şi Croaţia
”O lipsă de moralitate/Ciudăţenii de ştiri false, Creează un nor cenuşiu/Viaţa mea e prea zgomotoasă/Haideţi să facem ceva endemic/Să răspândim o pandemie unică/Pandemia dragostei”, spun printre altele versurile melodiei ”Pandemic of Love”, scrisă în limba engleză.
”Mesajul acestui cântec este adresată întregii lumi şi este acela că trebuie să zâmbim şi să fim buni cu ceilalţi în loc să fim copleşiţi de teama războiului din Ucraina. Am fi cu toţii mai buni dacă am crea o pandemie a dragostei. E totul atât de simplu, trebuie să ne concentrăm cu toţii pe iubire, nu pe război”, a declarat pentru ”Adevărul” Ivo Scepanovic, textierul melodiei ”Pandemic of Love”.
Trupa rock Whiteheads a fost creată în 2015 la Rijeka, în Croaţia fiind compusă din foşti membri ai unor trupe foarte populare în anii ’70s şi ’ 80. Trupa Whiteheads a susţinut deja sute de concerte până acum.