Smiley a lansat „Nu mai există dup-aia”, al doilea episod din serialul său muzical
0Smiley lansează „Nu mai există dup-aia”, al doilea scurt-metraj din serialul muzical „Mai mult de-o viaţă”, în care cei trei prieteni din copilărie, personajele principale ale poveştii în 5 episoade, trăiesc acum gustul iubirii adolescentine care-i poartă intens şi dramatic între extaz şi agonie.
„O prietenie din copilărie se transformă în iubire, în acea primă iubire perfectă, completă, ce pare veşnică. Doar că ei, prietenii, sunt 3, nu 2.”, povesteşte Smiley intriga episodului nr. 2 care este despre adolescenţa cu fluturi în stomac, fiori de gelozie şi pumni de furie a celor 3 prieteni protagonişti.
Prietenie, distracţie, concert, dragoste, suflet-pereche, tentaţie, păcat, bătaie, acestea sunt doar câteva dintre ingredientele cu care Smiley spune mai departe povestea începută cu „Omul sfinţeşte locul”. „Nu mai există dup-aia, ce simt acum va rămâne mereu, eu te iubesc şi d-aia toată viaţa mă simt ca-n liceu.”, e parte din refrenul piesei şi din convingerea adolescentului îndrăgostit că doar el trăieşte o iubire care poate dura „mai mult de-o viaţă”.
„Acest al doilea episod din serial este o piesă de party, care mie îmi aminteşte de perioada SIMPLU şi de distracţiile de atunci, e o piesă de dans pe care m-aş bucura mult să se danseze la petrecerea de Revelion. „Nu mai există dup-aia” este despre „trăieşte clipa”, despre moment, despre acum, pentru că asta e adolescenţa, o perioadă în care nu te gândeşti decât la momentul prezent.”, declară Smiley.
„Nu mai există dup-aia”, a doua dintr-o serie de 5 piese care stau la baza serialului muzical „Mai mult de-o viaţă”, este co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music, are versurile compuse de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC) şi Dorian Micu, muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC), Dorian Micu, Florin Boka,
Lucian Nagy şi Roland Kiss şi producţia realizată de Andrei Tiberiu Maria, Florin Boka, Lucian Nagy, Roland Kiss.
Serialul muzical „Mai mult de-o viaţă”, compus din 5 episoade construite ca scurt-metraje care leagă muzical şi cinematografic etapele unei poveşti de iubire fără sfârşit, are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă şi înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar proiectul este co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music.