INNA lansează single-ul super catchy „Up” | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
INNA - lansare UP

INNA revine cu un single catchy şi care va da dependenţă care se numeşte „Up”, compus de Minelli, Sebastian Barac, Marcel Botezan, INNA şi Alex Cotoi, versuri de Minelli şi produs de Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac.

Lyric video-ul pentru „Up” a fost creat de NGM Creative, echipa formată din Bogdan Păun (regizor) şi Alexndru Mureşan (DoP) cu care artista colaborează de obicei cu un concept stylish. Echipa de beauty a INNEI este formată din Anca Buldur (make-up), Adonis Enache (hair) şi RDStyling pentru ţinute.

Cel mai recent single al INNEI „Up” reprezintă un imn al distracţiei şi al bunei dispoziţii. Această piesă dă instantaneu o stare de energie şi optimism datorită sound-ului fresh, în timp ce versurile spun povestea unei iubiri care te poate ridica atunci când totul în viaţa pare că merge în direcţia opusă. „Up” este cu siguranţă acea piesă care nu va lipsi din playlisturile fanilor.

„Sunt extrem de încântată de „Up”, este o piesă care mi-a plăcut încă de la primele beat-uri, de la început când eram la sesiune în studio cu oameni super talentaţi şi speciali. În curând vă veţi putea bucura de videoclipul oficial al piesei „UP”. Abia aştept!, a spus INNA.

În săptămânile anterioare, INNA a lansat piesa „Party” în colaborare cu Minelli, „Pretty Please” cu Gaullin şi „Like That” cu Brian Cross.

 INNA a avut un an plin de succese şi colaborări. Piesa „Flashbacks”, cu peste 28 de milioane de vizualizări, a cucerit topurile din Rusia unde s-a clasat pe locul 1 timp de 8 săptămâni consecutive în ţările CSI, Turcia. Apoi a lansat „Maza” care are peste 17 milioane de vizualizări, „Oh My God”, dar şi colaborarea cu Gromee pentru „Cool Me Down”, „It Don’t Matter” cu Alok şi Sofi Tukker, „Papa” cu SICKOTOY şi Elvana Gjata şi „Aici” cu Carla’s Dreams, The Motans şi Irina Rimes.

INNA are peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube, numărul 6 după artişti europeni precum Dua Lipa, Adele, Ellie Goulding, Anne Marie, Little Mix.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite