FOTO VIDEO Cele mai interesante momente de la Eurovision 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ediţia de anul acesta a concursului Eurovision a fost una memorabilă. Danemarca a fost ţara câştigătoare FOTO eurovision.tv
Ediţia de anul acesta a concursului Eurovision a fost una memorabilă. Danemarca a fost ţara câştigătoare FOTO eurovision.tv

Nici în ediţia de anul acesta nu au lipsit scenele excentrice sau ciudate, iar publicaţia brtianică „Metro“ a făcut o selecţie cu cele mai captivante faze ale serii.

Cezar a atins înălţimile

„Reprezentantul României a fost o apariţie care a stârnit discuţii şi, cu siguranţă, a atras atenţia cu melodia pe care a interpretat-o. Nu ştim ce ne-a atras atenţia mai mult: dansatorii pe jumătate dezbrăcaţi sau faptul că atunci când eram siguri că Cezar şi-a atins limitele vocii, el cânta mai sus“, comentează editorii de la „Metro“.

Cezar Ouatu Romania 3

Căzătură pe scenă

Artista suedeză Carola, care a participat de trei ori la Eurovision, iar o dată chiar a fost câştigătoare, a cântat în timpul concursului şi a fost protagonista unui accident nefericit, când s-a împiedicat în rochia vaporoasă şi a căzut pe scenă.

Momentul ciudat din timpul votului

Poate din cauză că spectacolul s-a întins prea mult, atunci când a devenit evident că Danemarca este câştigătoarea, gazda concursului, Petra Mede, s-a grăbit să anunţe câştigătorii, iar Emmelie de Forest s-a îndreptat spre scenă pentru a-şi revendica premiul, deşi patru ţări încă nu-şi exprimaseră votul! 

Petra Mede

Bonnie Tyler şi-a făcut numărul

Tyler, care a cunoscut faima mondială în anii '80, cu hituri precum „Total Eclipse of the Heart“ sau „Holding Out For A Hero“ a strâns numai 23 de puncte, clasându-se pe locul 19. Însă în Marea Britanie reprezentaţia lui Bonnie Tyler a fost apreciată: nu au existat artificii, oameni îmbrăcaţi ciudat şi nici nu a făcut vreun dans ciudat. Bonnie a cântat singură în mijlocul scenei, luminată de reflectoare, iar după concurs a declarat că şi-a dat toată silinţa şi că nu-i dezamăgită, chiar dacă este convinsă că mulţi oameni sunt. 

Bonnie Tyler Marea Britanie

Gigantul Ucrainei

Nimeni nu are idee de ce Zlata Ognevich, reprezentanta Ucrainei, a ţinut să fie purtată pe braţe de un bărbat masiv, de 2,13 metri, ce amintea de un viking. Cert este că această apariţie şi concentrarea ce se citea pe faţa lui au făcut ca momentul să fie unul dintre cele mai amuzante.  

Zlata Ognevich Ucraina

Sărutul finlandez

La finalul cântecului „Marry Me“, Krista Siegrifids din Finlanda s-a sărutat cu o cântăreaţă din cor, în semn de protest faţă de nelegalizarea căsătoriilor gay din ţara sa. Însă gestul nu a mai fost o surpriză pentru nimeni, pentru că momentul sărutului a fost executat şi în semifinale, şi la repetiţii. În plus, nici nu a atras voturi, pentru că ţara s-a clasat pe locul 24 dintre cele 26 paticipante. 

image

Nebunia Greciei

Grecia a obţinut una dintre cele mai bune poziţii ale sale, terminând pe locul 6, datorită reprezentaţiei grupului Koza Mostra, care a interpretat melodia „Alcohol is free“. Îmbrăcaţi în kilt, membrii trupei au dansat frenetic, pe un ritm antrenant.

12 puncte merg la... prietenii noştri

Cezar s-a plâns că „România rămâne o ţară negată oarecum de Europa“, iar el, deşi a fost „favorit la titlu din partea fanilor, geopolitic vorbind“, rezultatul nu mai ţinea de el. Şi oricât de mult am spune că nu este un vot politic, ci unul cultural, România a acordat Moldovei punctajul maxim, Olanda şi Belgia au făcut schimb de punctaje, Marea Britanie a primit cele mai multe puncte de la Irlanda, iar Cipru i-a oferit 12 puncte Greciei. Ciudăţeniile au fost că Moldova nu i-a întors favoarea României, acordându-i 10 puncte, Irlanda a primit un singur punct din partea Marii Britanii, iar San Marino i-a dat Italiei patru puncte Italiei,

eurovision inceput 2013

Citeşte şi...

FOTO VIDEO Danemarca a câştigat finala Eurovision 2013. România s-a clasat pe locul 13

Danemarca, reprezentată de Emmelie de Forest (22 de ani), cu piesa „Only Teardrops“, a câştigat cea de-a 58-a ediţie a concursului Eurovision. Reprezentantul României, Cezar Ouatu, s-a clasat pe locul 13. Danemarca era favorită în sondaje şi la casele de pariuri cu aproximativ două luni înainte de finala Eurovision 2013.

FINALA EUROVISION 2013 Cezar Ouatu: „Am fost favorit la titlu din partea fanilor. Geopolitic vorbind, nu ţine de mine“

Cezar Ouatu a declarat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după finala Eurovision, că şi-ar fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, subliniind că România rămâne o ţară „negată oarecum“ de Europa.

FOTO Finala Eurovision 2013. Clasamentul celor 26 de ţări

Artiştii din Danemarca, Azerbaidjan şi Ucraina au fost favoriţii publicului şi ai juriului din acest an, obţinând cel mai mare punctaj. Dacă reprezentantul României, Cezar Ouatu, a ocupat o poziţie de mijloc (13), defavorizaţii acestui an au fost cei din Finlanda, Spania şi Irlanda.

Finala Eurovision 2013 Dan Manoliu, şeful delegaţiei României: „Locul 13 nu e rău, ţinând cont de faptul că am fost «ciudaţii» concursului“

România, reprezentantă de Cezar Ouatu, nu a primit puncatj maxim de la nicio ţară la cea de-a 58-a ediţie a Eurovision Song Contest, nici măcar de la partenerii „tradiţionali“: Moldova, Spania şi Italia.

FINALA EUROVISION 2013 Presa internaţională, despre Cezar Ouatu: Lady Gaga din Carpaţi cântă operă în stil gotic

Cezar Ouatu a fost aspru criticat în presa internaţională, prestaţia sa fiind considerată fie bizară, fie ridicolă. Cei care au arătat că ar putea câştiga nu s-au referit la calităţile sale vocale ori la piesă, ci au luat în considerare doar apetitul publicului pentru divertisment.

FINALA EUROVISION 2013: Locul 11 pentru Aliona Moon reprezentanta Moldovei 

Republica Moldova reprezentată în acest an de Aliona Moon a ocupat în topul de 26 de ţări locul 11 acumulând 71 de puncte. Concursul din acest an a fost câştigat de tânăra Emmelie de Forest (20) din Danemarca.

FINALA EUROVISION 2013: Nicio ţară nu i-a acordat punctaj maxim lui Cezar Ouatu

La finala Eurovision din Suedia, România  a obţinut 65 puncte, în condiţiile în care multe state de la care se aşteptau voturi nu i-au acordat niciun punct reprezentantului nostru, Cezar Ouatu.

FINALA EUROVISION 2013 Cum a fost comentată prestaţia lui Cezar Ouatu pe reţelele de socializare

Imediat după ce reprezentantul României la Eurovision, Cezar Ouatu, a apărut pe scenă, românii de pretutindeni şi nu numai i-au adresat mesaje de încurajare pe reţelele sociale, în timp ce alţii i-au criticat prestaţia.

VIDEO Finala Eurovision 2013: Cine este Emmelie de Forest, câştigătoarea competiţiei

Născută în 1993, pe 28 februarie, dintr-un tată suedez şi o mamă daneză,  artista în vârstă de 20 de ani a început să cânte încă de la nouă ani, iar în adolescenţă s-a făcut remarcată la numeroase festivaluri şi evenimente de profil.

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite