Electric Castle 2026 începe la Bonțida. Ce artiști nu trebuie ratați și ce primești dacă cumperi biletul de 4.999 de euro
Începând de joi, 16 iulie, la Castelul Bánffy din Bonțida, județul Cluj, are loc festivalul Electric Castle 2026. Printre cele mai importante nume care vor urca pe scenă anul acesta se numără The Cure, Twenty One Pilots și Teddy Swims.

Festivalul are loc la Bonțida, la 25 de kilometri de Cluj-Napoca. Pe durata evenimentului vor circula autobuze non-stop între Cluj și festival, dus-întors, potrivit organizatorilor festivalului.
De asemenea, vor exista trenuri dedicate Electric Castle, călătoria din Cluj până la festival durând aproximativ 40 de minute, iar toate trenurile naționale vor opri în Bonțida în perioada festivalului.
Participanții pot ajunge și cu mașina, însă organizatorii recomandă folosirea transportului public.
Cei mai cunoscuți artiști de la Electric Castle 2026
Câteva nume notabile care vor urca pe scena Electric Castle 2026 sunt The Cure, Twenty One Pilots, Teddy Swims, Chase & Status, Wet Leg, Kneecap, LP și Nothing But Thieves.
De asemenea, la festival vor concerta Yung Lean & Bladee, Archive, Mochakk, Skream & Benga, Subtronics, Kölsch și Nastia.
Line-up complet 16-19 iulie
Joi, 16 iulie, printre principalele concerte se numără Balu Brigada, de la 20.10, Sleaford Mods, de la 21.50, Kasablanca, de la 22.30, SG Lewis, de la 00.00, Kneecap, de la 00.45, și Sullivan King, de la 01.50.
Vineri, 17 iulie, Irina Rimes va urca pe scenă la 19.30, Teddy Swims la 21.10, Twenty One Pilots la 23.10, Skream & Benga la 00.15, Mochakk la 01.15, Kölsch la 02.00, iar Subtronics la 02.35.
Sâmbătă, 18 iulie, The Motans va concerta de la 19.40, Maverick Sabre de la 20.20, LP de la 21.20, Archive de la 22.00, Nothing But Thieves de la 23.00, Yung Lean & Bladee de la 23.50, Chase & Status de la 00.40, iar Deep Dish de la 02.00.
Duminică, 19 iulie, Oddisee & Good Compny vor urca pe scenă la 18.15, Vița de Vie la 18.40, Wet Leg la 20.15, Dogstar la 20.50, iar The Cure va susține concertul de la 22.00. Din trupa Dogstar face parte și Keanu Reeves, care cântă la chitara bas.
Cât costă biletele
Prețul unui bilet pentru persoanele sub 25 de ani, denumit Youth Pass U25 costă 139 de euro, redus de la 200 de euro, iar General Access Pass costă 199 de euro, redus de la 250 de euro. Varianta General Access Pass + Insurance (asigurare pentru situații neprevăzute) costă 211 euro.
Potrivit organizatorilor, biletele cu opțiunea de asigurare oferită de Eurolife acoperă situațiile în care participantul nu mai poate ajunge la festival din cauza unor evenimente neprevăzute, precum probleme medicale, evenimente familiale sau pagube materiale, dar și în cazul diagnosticării cu COVID-19.
VIP Pass costă 350 de euro, iar varianta VIP Pass + Insurance ajunge la 370 de euro. Un VIP Pass + Shuttle costă 550 de euro, în timp ce Ultra VIP Pass este disponibil la prețul de 699 de euro. Cel mai scump bilet, Black Ticket, costă 4.999 de euro.
Cei care aleg Black Ticket vor primi, pe lângă beneficiile VIP și Ultra VIP, cazare la un hotel de cinci stele, acces gratuit la dulapuri de depozitare (lockere), serviciu privat de transfer cu șofer, loc de parcare VIP gratuit, credit pentru mâncare și băuturi.
De asemenea, posesorii unui Black Ticket au acces gratuit la toate experiențele festivalului, produse Electric Castle, un asistent personal dedicat și o întâlnire cu echipa Electric Castle.
Pentru accesul într-o singură zi, biletele de joi, vineri, sâmbătă și duminică costă câte 109 euro, fiind reduse de la 119 euro. Biletul VIP valabil pentru oricare dintre zile costă 249 de euro.
Camping Pass costă 69 de euro, redus de la 99 de euro. În ceea ce privește serviciile suplimentare, Locker S costă 50 de euro, Locker M – 55 de euro, Locker L – 60 de euro, iar Charging Locker costă 55 de euro. Pentru biletele de festival se adaugă, unde este indicat pe pagina de vânzare, un comision de rezervare de 8%.























































