Clipul inedit prin care Madonna a anunțat un turneu pentru a marca peste 40 de ani de carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Superstarul muzicii pop Madonna va organiza un nou turneu în această vară pentru a celebra cei peste 40 de ani ani de carieră muzicală, relatează marţi Reuters.

Madonna va susţine concerte în 35 de oraşe
Madonna va susţine concerte în 35 de oraşe

Organizatorii turneului „Madonna: The Celebration Tour” au declarat că evenimentul îi va duce pe fanii cântăreţei în „călătoria ei artistică care se întinde de-a lungul a patru decenii şi aduce un omagiu oraşului New York unde a început cariera ei muzicală”.

Madonna va susţine concerte în 35 de oraşe, începând cu Vancouver pe 15 iulie. După o serie de concerte în America de Nord, turneul va continua în Europa şi se va încheia la Amsterdam pe 1 decembrie, potrivit Agerpres. 

„Sunt încântată să explorez cât mai multe cântece posibil în speranţa că le voi oferi fanilor mei spectacolul pe care l-au aşteptat”, a declarat Madonna într-un comunicat.

Madonna, cel mai bine vândută cântăreaţă din toate timpurile, a distribuit un videoclip pe pagina ei de Instagram în care poate fi văzută stând la o masă alături de alte celebrităţi, printre care DJ Diplo, regizorul Judd Apatow şi actriţa şi comedianta Amy Schumer, jucând „Adevăr sau Provocare”.

Schumer o provoacă pe Madonna să meargă în turneu pentru a interpreta faimoasele ei melodii, iar cântăreaţa acceptă provocarea. Biletele pentru turneu, la care va participa şi invitatul special Bob the Drag Queen, vor fi puse în vânzare de vineri, 27 ianuarie.  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite