Blestemul concertelor Avicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane care au participat miercuri, 25 iunie, la concertul renumitului DJ de origine sudeză Avicii, ce a avut loc în Boston (SUA), au ajuns la spital după ce au abuzat de alcool şi droguri, reportează CNN. Acesta nu este primul incident de acest gen desfăşurat la show-urile suedezului.

Potrivit presei locale, numărul de pacineţi transportaţi la spital a fost cuprins între 30 şi 80 de persoane, nefiind cunoscută o cifră exactă. Doar la Spitalul General din Massachusetts (Massachusetts General Hospital) au fost aduşi 13 pacienţi cu vârste între 16 şi 19 ani.

Majoritatea adolescenţiilor manifestau semne de deshidratare induse de consumul exagerat de alcool şi droguri.

Conform declaraţiilor celor prezenţi la spectacolul de miercuri seară, în arenă era prea clad, iar, dacă asemenea concerte ar avea loc în aer liber, numărul incidentelor de acest gen ar scădea semnificativ.

„Concertele ar trebui să se ţină afară... Cred că totul a fost cauzat de combinaţia dintre drogurile consumate şi zăpuşeala creată înăuntru“, a declarat unul dintre spectatori pentru CNN.

„Este foarte cald înăuntru, nu poţi respira şi îţi vine să leşini. Este o senzaţie de claustrofobie, iar lumea normal că se deshidratează“, a adăugat un alt spectator, în vârstă de 19 ani, pentru „Daily Mail“.

image

Mai multe ambulanţe au fost trimise de urgenţă la arena TD Garden, unde a avut loc concertul Dj-ului Avicii FOTO Twitter/ Arhivă WBZ Boston News

Compozitorul hitului „Wake Me Up“, a cântat la arena TD Garden, din statul Boston, în cadrul turneului „True Tour“, care a debutat în luna ianuarie a acestui an.

Acesta nu este primul incident cauzat de consumul iresponsabil de alcool şi substanţe halucinogene care are loc în cadrul unei spectacol marca Avicii. Cu doar două săptămâni în urmă, 29 de persoane au ajuns la spital, după un concert susţinut de artistul suedez în Toronto (Canada).

Spectatorii care au primit îngrijire medicală s-au simţit rău din cauza consumului de alcool şi droguri. La evenimentul din Toronto au participat aproximativ 20.000 de oameni, iar un număr de 10 persoane au fost transportate la spital înainte ca DJ Avicii să urce pe scenă, potrivit huffingtonpost.com.

Poliţia locală din Boston va intervieva persoanele transportate la spital miercuri seară pentru a obţine detalii despre minorii care au consumat alcool şi droguri. Autorităţile speră să identifice principalii factori responsabili de astfel de incidente, întâlnite frecvent la concertele Avicii.

Tim Berling, cunoscut sub numele de scenă Avicii, este un un producător suedez de muzică electronică, care a debutat pe scena internaţională în 2007.

În 2012 şi în 2013 s-a clasat pe locul trei în topul celor mai buni 100 de DJ-i, întocmit anual de publicaţia „DJ Magazine“. Piesele „Sunshine“ (produsă în colaborare cu celebrul David Guetta - n.r.) şi „Levels“ i-au adus tânărului artist, în vârstă de 24 de ani, două nominalizări la premiile Grammy.

Printre cele mai cunoscute single-uri ale sale se numără hiturile„Wake Me Up“ şi „Hey Brother“. În colaborare cu chitaristul mexican Carlos Santana, rapperul haitian Wyclef Jean şi cântăreţul brazilian Alexandre Pires, Avicii a compus melodia „Dar Um Jeito (We Will Find A Way),  pe care cei patru muzicieni o vor cânta la ceremonia de închidere a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, din Brazilia.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite