VIDEO Filmul „Fălci” a fost refăcut integral şi va fi disponibil pe Blu-Ray

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Fălci" va fi lansat pe Blu-Ray pe 14 august. FOTO Mediafax
„Fălci" va fi lansat pe Blu-Ray pe 14 august. FOTO Mediafax

Filmul „Fălci” a fost editat, adus în mileniul trei, la 37 de ani de la premieră, şi va fi disponibil pe Blu-Ray pentru doritorii de filme clasice. „Fălci” face parte din colecţia Universal Pictures alcătuită pentru aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea studiourilor.

Filmul va fi disponibil din 14 august şi vine pe două discuri Blu-Ray care vor conţine şi diverse bonusuri pentru spectatori. Vor fi incluse două documentare, secvenţe de la filmări şi multe scene care au fost scoase din filmul original. Şi cel mai important aspect, „Fălci” a fost în totalitate editat, iar imaginea a fost mult îmbunătăţită, informează „The Verge”.

Echipa care s-a ocupat de aducerea acestui clasic în anii 2000 a explicat pe larg, într-un videoclip, procesele prin care a trecut filmul înainte trecerii sale în format Blu-Ray. Editorii au căutat prin 2.700 de materiale disponibile la arhivele Universal şi au ales un negativ original drept sursă primară pentru film. Apoi, acesta a fost trecut printr-o scanare menită să înlăture zgârieturile şi artefactele mari şi a fost dat în grija celor care s-au ocupat de culori şi digitalizare.

În filmul original, rechinul este mecanic, iar editorii au decis să-l păstreze aşa, fără a-l înlocui cu o variantă generată pe calculator. Şi sunetul a fost îmbunătăţit, oferind acum suport surround 7.1, iar raţia ecranului de 2,39:1 a fost conservată.

Preţul pachetului „Fălci” va fi de 30 de dolari şi este disponibil la precomandă în magazinul Amazon. Aici, preţul este de doar 18 dolari.

Filmul „Fălci” (Jaws, în engleză) este un thriller american lansat în 1975. Acesta a fost regizat de Steven Spielberg şi este bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui Peter Benchley. Acţiunea filmului se concentrează pe teroarea generată de atacurile unui rechin alb.

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite