Regizorul peliculei „Fălci” a încetat din viaţă
0
Regizorul Richard Zanuck care a stat în spatele celebrelor filme „Fălci”, „Planeta Maimuțelor”, „Charlie și Fabrica de Ciocolată” a murit vineri, 13 iulie, la vârsta de 77 de ani, încheind, astfel, 50 de ani de carieră.
Născut și crescut într-o familie roială din Statele Unite, Richard Zanuck a realizat marile filme ale ultimei jumătăți de secol. Omagiile aduse acestuia au venit din partea numelor grele din industria cinematografică.
„El m-a învățat tot ceea ce știu despre producția filmelor”, a declarat Steven Spielberg despre omul care l-a ajutat să pornească pe drumul carierei sale în cinema, o dată cu lansarea filmului „Fălci” în 1975.
Zanuck și-a petrecut ultimii zece ani producând filme alături de Tim Burton. „Sunt în stare de șoc și am inima frântă”, a spus regizorul după ce a auzit vestea decesului. „El a fost familia mea. Mi-a fost mentor, prieten și tată. Richard a fost o persoană cu totul deosebită și uimitoare și nu va mai exista altul ca el”, a continuat Tim Burton.
Istoricul carierei
Richard Zanuck a obținut primul Oscar cu pelicula „The Sound of Music”, în 1964. Patru ani mai târziu, au apărut alte două producții memorabile, aparținând genului western de această dată - „Butch Cassidy” și „Sundance Kid”. În ciuda reușitelor, Zanuck a investit venituri importante și în musical-uri precum „Doctor Dolittle” și „Hello Dolly!”, care însă nu au înregistrat un succes răsunător.
Regizorul a continuat producția de filme alături de partenerul său, David Brown. După lansarea peliculei „The Sting”, în 1973, a început să lucreze cu un tânăr talent, pe nume Steven Spielberg.
În 1989, Zanuck și-a îndreptat atenția către relația dintre rase, un subiect evitat de-a lungul timpului de producțiile de la Hollywood. Cu filmul „Driving with Miss Daisy”, care prezintă povestea relației dintre o văduvă albă și șoferul său de culoare, celebrul regizor câștigă cel de-al doilea Oscar pentru cel mai bun film.
Un alt moment important în cariera regizorului a început o dată cu munca alături de Tim Burton, în 2000. În urmă cu două luni, au lansat împreună pelicula „Dark Shadows”, iar în prezent lucrau la un nou thriller. Binecunoscutul regizor a murit făcând, practic, exact ceea ce iubea.