Romanul „Chanson Douce“, despre asasinarea a doi copii de către bona lor, adaptat într-un serial TV, cu Nicole Kidman
0Romanul "Chanson Douce" al scriitoarei franco-marocane Leila Slimani va fi adaptat de postul american HBO într-un serial TV, în care unul dintre rolurile principale va fi interpretat de Nicole Kidman, informează AFP, citată de Agerpres.

Povestea din cartea The Perfect Nanny (titlul în limba engleză, inspirată dintr-un fapt tragic petrecut la New York, în 2012, ajunge pe micile ecrane.
HBO a semnat un acord cu compania de producţie Legendary Entertainment pentru a dezvolta şi a coproduce un serial TV ce are la bază romanul, după cum a anunţat sâmbătă postul HBO într-un comunicat.
Actriţa australiană Nicole Kidman şi actriţa americană Maya Erskine, care vor fi şi producători executivi ai serialului, vor face parte din distribuţia acestui proiect TV.
A doua ecranizare a romanului
Este cea de-a doua ecranizare a romanului "Chanson douce", volum apărut la editura Gallimard, pentru care Leila Slimani a fost recompensată în 2016 cu premiul Goncourt, cea mai prestigioasă distincţie literară atribuită în Franţa.
Vândut în peste un milion de exemplare în Franţa şi tradus în numeroase ţări din lumea întreagă, romanul a fost deja adaptat într-un lungmetraj regizat pentru marile ecrane franceze de cineasta Lucie Borleteau, în care rolurile principale feminine au fost jucate de Leila Bekhti şi Karin Viard.
Cartea este povestea asasinării a doi copii de către bona lor, o femeie experimentată şi stranie, de care părinţii copiilor erau foarte ataşaţi. Crima din care a fost inspirată povestea a fost comisă în octombrie 2012 la New York. Victime au fost doi copii cu vârste de doi ani, respectiv şase ani. Autoarea crimei a fost condamnată în mai 2018 la închisoare pe viaţă.