Robert Downey Jr. a dezvăluit că nu există niciun plan pentru realizarea celui de-al patrulea film „Omul de Oţel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Downey Jr. este considerat unul
dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale FOTO Reuters
Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale FOTO Reuters

Actorul Robert Downey Jr. a dezvăluit, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei „Variety“, că nu există niciun plan pentru realizarea celui de-al patrulea film al francizei „Omul de Oţel/ Iron Man“. Totodată, acesta a mai spus, în stilul caracteristic, că niciun alt actor nu îl va putea interpreta pe celebrul erou Marvel, iar în eventualitatea planificării unei continuări a filmului, el va sta pe scaunul de regizor.

„Nu există niciun alt film (n.r. - cu «Omul de Oţel») pe ţeavă. Nu există niciun plan pentru o a patra continuare“, a dezvăluit Robert Downey Jr.

Actorul, aflat în Toronto pentru a-şi promova cel mai nou film, „The Judge/Judecătorul“ (premiera în România va avea loc în luna decembrie), a mai afirmat că a semnat cu Marvel şi Disney pentru încă două continuări ale seriei „Avengers/ Răzbunătorii“, care vor fi lansate în 2015 şi 2018, iar în ceea ce priveşte alte filme cu supereroi s-a arătat destul de reticent.

Atunci când a fost întrebat dacă „ar lăsa“ pe altcineva să îl joace pe Tony Stark/ Omul de Oţel, Downey a râs şi a spus: „Îmi place ideea asta, ca eu să decid cine ar trebui să joace, să fiu director de casting pentru Marvel“. În acest timp, Robert Duvall, colegul său din distribuţia filmului „The Judge“, l-a sfătuit „să nu dea rolul nimănui“.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din „Chaplin“, în 1992, şi pentru cel secundar din „Furtună tropicală“ în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din „Air America“, „Născuţi asasini“, „The Outsider“, „Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang“, „Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck“, „Incredibilul Hulk“, trilogia „Iron Man“, cele două pelicule din seria „Sherlock Holmes“ şi filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers“, arată şi Mediafax.

Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood în perioada iunie 2013 - iunie 2014, cu onorarii care au totalizat anul trecut aproximativ 75 de milioane de dolari, potrivit unui clasament realizat de revista „Forbes“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite