FOTO 20 de actriţe potrivite pentru rolul de fată Bond
0Cu fiecare nou film din seria Bond apare şi întrebarea inevitabilă: cine va interpreta personajul feminin principal? Fata Bond (Bond girl) este o discuţie mult mai importantă decât chiar rolul principal.
La Hollywood se pune la cale cel de-al 24-lea film din celebra faranciză şi, bineînţeles, se hotărăşte cine va prelua rolul fetei Bond, după Berenice Marlohe, care s-a descurcat de minune în „007: Coordonata Skyfall“, notează „Huffington Post“.
O candidată serioasă ar fi fost Penelope Cruz, în ciuda vârstei considerate depăşite pentru un asemenea rol, dar deocamdată reprezentanţii actriţei neagă implicarea ei în seria Bond. E de înţeles, Cruz este însărcinată şi va deveni mamă în curând. Aşa că, dacă nu Cruz, atunci cine? „Huffington Post“ a adunat 20 de actriţe care ar fi perfecte pentru a aprinde imaginaţia bărbaţilor în seria filmelor cu agentul 007.
Kerry Washington
Actriţa are o filmografie impresionantă: de la rolul principal în serialul „Scandal“ până la rolul de soţie iubitoare (sau nu) interpretat într-o serie de filme de mare succes (soţia lui Ray Charles în „Ray“, soţia dictatorului Idi Amin din „Ultimul Rege al Scoţiei“ şi chiar soţia lui Django din „Django dezlănţuit“).
Emily Blunt
De origine britanică, Emily este cunoscută, în special, pentru rolul asistentei anorexice din „Diavolul se îmbracă de la Prada“.
Helen Mirren
FOTO GettyImages
Dame Helen Mirren (echivalentul cavaleresc pentru femei al Casei Regale Britanice), deşi are 68 de ani, ar fi perfectă pentru rolul fetei Bond, datorită graţiei şi frumuseţii fără vârstă. Talentul actoricesc nici nu mai trebuie adus în discuţie, interpretările şi premiile obţinute vorbesc destul de elocvent despre aptitudinile doamnei.
Rebecca Hall
Actriţa a apărut în filme ca „Prestigiul“, „Vicky Cristina Barcelona“, „Oraşul“ şi „Omul de Oţel 3“. Pentru unele roluri a fost chiar nominalizată la Globurile de Aur, iar în 2010 a câştigat premiul BAFTA pentru interpretarea personajului Paula Garland din filmul „Red Riding: In the Year of Our Lord 1974“.
Marion Cotillard
FOTO GettyImages
Frumuseţea din Franţa, cunoscută pentru rolul Edit Piaf din „La vie en rose“, ar putea oferi o savoare exotică filmului britanic, care, cu siguranţă are nevoie şi de sensibilitatea franţuzească.
Zhang Ziyi
Actriţă de origine chineză care nu este străină de podiumurile de modă, a primit recunoaştere universală după ce a apărut în „Tigru şi Dragon“, „Oră de Vârf 2“ sau „Memoriile unei gheişe“.
Jane Fonda
FOTO GettyImages
Poate că vârsta nu o recomandă, cum n-o recomanda nici pe Penelope Cruz de altfel, însă talentul şi formele de invidiat, pe lângă o determinare de fier şi o personalitate puternică, fac din Jane Fonda (75 de ani) o fată Bond perfectă.
Kate Hudson
Faima fiicei lui Goldie Hawn este binemeritată. Cariera sa impresionantă şi atributele fizice o recomandă ca parteneră a vestitului agent secret.
Karlie Kloss
Nu e actriţă, dar este un model cunoscut, iar multe dintre fetele Bond deja consacrate şi-au făcut debutul ân lumea modei. Rolul i s-ar potrivi ca o mănuşă, mai ales că ar propulsa-o în lumea cinematografiei. Nu poţi fii model pentru totdeauna, îţi trebuie şi o meserie de siguranţă.
Zoe Saldana
Priceperea la mânuirea diverselor dispozitive cu tentă futuristă şi-a demonstrat-o în „Star Trek“ (2009) şi în continuarea „Star Trek În Întuneric“ (2013), aşadar nişte pantofiori cu toc cui prevăzuţi cu gaze lacrimogene, sau vreun pix cu aparat de fotografiat nu i-ar pune mari probleme actriţei Zoe Saldana în seria filmelor cu James Bond.
Cobie Smulders
Actriţa canadiană este foarte cunoscută pentru rolul său în serialul de comedie „How I Met Your Mother“ (Cum am întâlnit-o pe mama voastră), serial în care este un fel de fata lu' tata: vânează, bea cot la cot cu bărbaţii, înjură la meciurile de hockey şi scuipă cu aceeaşi pasiune ca un bărbat. Noi credem că i-ar face faţă lui Bond. James Bond.
Lena Headey
Rolul crudei şi frumoasei regine Cersei din „Urzeala Tronurilor“ face din Lena una dintre cele mai dorite femei din ultima vreme. Cui nu i-ar plăcea ca Lena să fie partenera clebrului agent 007?
Nina Dobrev
Abia a intrat pe scena marilor jucători cu rolul unei tinere adolescente devenită mamă în serialul „Degrasi: The Next Generation“. Actriţa cu origini bulgare, care acum este protagonista „Jurnalelor Vampirilor“, ar fi perfectă să-i ţină piept agentului 0074.
Michelle Pfeiffer
O doamnă în adevăratul sens al cuvântului, potrivită pentru rolurile femeilor puternice cu aparenţă de zână sensibilă. Catwoman din „Batman se întoarce“ este unul din rolurile care o recomandă pentru fata Bond.
Scarlett Johansson
Model, cântăreaţă şi, nu în ultimul rând, actriţă, Scarlett Johansson are un loc de cinste în inimile bărbaţilor din lumea întreagă. Suntem siguri că l-ar cuceri şi pe faimosul 007.
Eva Longoria
Eva Longoria este mică de statură, dar capabilă să ţină piept bărbaţilor latino puternici şi cu personalitate din serialul „Neveste disperate“. Aşadar, un britanic palid, oricât de bine pregătit ar fi el să nu-şi şifoneze costumul, nu i-ar face mari probleme.
Angela Bassett
FOTO GettyImages
O altă actriţă pentru care vârsta nu contează. I-a ţinut piept lui Ike Turner, atunci când a bătut-o şi maltratat-o în „Eu, Tina Turner“.
Bridget Moynahan
Actriţa şi modelul american şi-a făcut debutul ca soţie al lui Mister Big din „Totul despre sex“. Şi-a spart doi dinţi plecând în urmărirea lui Carrie Bradshaw, însă şi-a revenit repede şi a mai apărut într-o grămadă de filme care i-au solicitat tăria de caracter, inclusiv în „Eu, Robotul“ şi „Traficantul de arme“. Postura elegantă şi expresia dură a feţei vor face din ea o fată perfectă pentru Bond.
Elizabeth Hurley
Cine ar fi mai potrivită pentru un spion britanic decât o diavoliţă englezoaică? Este cunoscută pentru firea iertătoare (atunci când era împreună cu Hugh Grant, l-a iertat pentru o aventură cu o prostituată) şi pentru rolul demonului care încheia pacte cu Brendan Fraser în „Pact cu diavoliţa“. Ea şi-a demonstrat talentele de spion în comedia „Austin Powers şi organizaţia secretă“, aşadar ştie să umble cu dispozitivele complicate şi să facă faţă agenţilor dubli.
Jennifer Hudson
La origine este cântăreaţă, dar Jennifer a făcut faţă şi unor roluri complicate şi chiar premiate (Globul de Aur pentru rolul din „Dreamgirls“). James Bond nu ar trebui să-i facă mari probleme.